Cum scapi de mătreaţă. 6 remedii naturiste pe care să le încerci

22 decembrie 2015 17:53   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Fiecare dintre noi a suferit, măcar o dată, de mătreaţă. Este o afecţiune a scalpului, foarte des întâlnită dar, din fericire, poate fi uşor tratată. Cel mai indicat ar fi să să te adresezi unui medic dermatology, singurul în măsură să-ţi prescrie un tratament corect. Însă, înainte de vizita la medic, poţi încerca şi câteva remedii naturiste. 

Miere – După ce te-ai spălat pe cap cu şamponul tău obişnuit, masează scalpel cu puţină miere. Apoi acoperă capul cu un prosop şi lasă produsul să-ţi facă efectul pentru 60 de minute. Clăteşte din nou, cu apă călduţă.

Iaurt - Amestecă un ou cu o ceaşcă de iaurt, aplică pe păr şi lasă să acţioneze o jumătate de oră. Apoi, clăteşte şi spală părul cu un şampon indicat pentru mătreaţă. Poţi să aplici acest tratament şi folosind doar iaurt simplu.

Zeamă de lămâie şi ulei de cocos - Amestecă zeama de la o lămâie cu puţin ulei de cocos, masează părul, acoperă-l cu un prosop, lasă să acţioneze 10-15 minute şi clăteşte cu apă călduţă.

Oţet de mere - Pune un păhărel de oţet în apă călduţă şi clăteşte părul cu această soluţie. Repetă acest tratament măcar de două ori pe săptămână.

Infuzie de cimbru – Pune 5 linguri de cimbru uscat în 500 ml de apă şi lasă la fiert această compoziţie timp de 10 minute. După ce amestecul se răceşte, masează scalpul cu acest tratament naturist, iar apoi aşteaptă 30 de minute ca să-şi facă efectul. La sfârşit, clăteşte părul cu apă călduţă.

Gel de aloe vera - Aplică gelul pe pielea capului înainte cu 10-15 minute de a te spăla pe păr. Folosit regulat, acest tratament te va ajuta să scapi de mătreaţă.

Mai multe