Cum te îmbraci dacă eşti mică de înălţime. 9 sfaturi de care să ţii cont

17 aprilie 2015 16:36   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

De multe ori, când plecăm la shopping, cumpărăm haine care, deşi ne plac foarte mult, nu ne avantajează deloc. Şi uite cum ţinuta devine total nepotrivită siluetei noastre. Acest lucru este valabil pentru orice femeie, dar mai ales pentru cele care sunt mici de înălţime. Iată câteva sfaturi de care să ţii cont atunci când cumperi haine!

- Poartă rochii drepte, pe picior, până la genunchi în culori pale.

- Optează pentru tocuri dar, dacă nu suporţi tocurile subţiri şi înalte, poţi purta platforme pentru că sunt mult mai confortabile.

- Dacă vrei să porţi o curea la pantaloni, fustă sau rochie, alege modele subţiri.

- În ceea ce priveşte geanta, o femeie mică de statură ar trebui să opteze pentru genţi de dimensiuni mici. Evită modelele XXL pentru că nu te avantajează. Vei părea o furnică pe lângă ele. 

- Când afară este răcoare, dimineaţa şi seara, alege o eşarfă lungă pe care s-o înfăşori neglijent în jurul gâtului, iar apoi s-o laşi să cadă vertical, pe lângă corp.  Îţi va alungi silueta.

- Poartă bluze cu decolteu sub forma literei V.

- Încalţă pantofi în culori nude, cu toc. Aceste nuanţe apropiate de nuanţa pielii tale vor da senzaţia că ai picioarele mult mai lungi.

- Evită printurile mărunte!

- Evită hainele foarte largi!

Mai multe