Dragoste modernă: Cum trăiesc de când nu mai exist

Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică. Ar putea fi, pur şi simplu, o poveste cu care să te identifici. Sau o întâmplare pe care să o citeşti cu plăcere, pentru a descoperi că dragostea modernă e asemenea celor de ieri, din vremea în care singurul motor de căutare era indexul capitolelor unei cărţi, ori chiar mai vechi. NOTĂ: ilustraţiile aparţin redacţiei.

Îmi e frică să merg la spital nu din cauza acelor - ce ar mai fi o înţepătură pe lângă toate perfuziile pe care le-am suportat şi branulele şi cusăturile fără anestezie? - ci pentru că sunt aproape convinsă că m-ar opri acolo pentru foarte mult timp. Ca pe o specie ciudată de peşte de apă dulce găsit viu în Marea Moartă, m-ar întinde dezbrăcată pe mese cu picioare de metal, sub lumini de neon, mi-ar lipi de tâmple, piept şi braţe ventuze conectate la monitoare pâlpâitoare prin fire colorate, m-ar lega fedeleş şi m-ar băga într-un tub, cerându-mi să ţin ochii închişi şi să respir „normal".

Aş fi material didactic, numai bună de expus într-o zi la proaspăt reinventatul muzeu Antipa. Pentru că la cel mai banal consult ar rezulta că am două inimi, două spline, patru scăriţe şi patru ciocănele, patru tibii, patru tâmple, patruzeci de degete la cele patru mâini şi patru picioare. Aş avea, concret, toate organele, membrele, muşchii şi restul celor din care e format corpul uman în dublu exemplar. Eu şi bărbatul meu.

Citeşte continuarea poveştii pe adevărul.ro!