Eşti gravidă şi suferi de depresie? Uite ce spune psihologul!

12 februarie 2013 17:36   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Recent, Nicoleta Luciu a mărturisit, în cadrul emisiuni "Happy Hour", că pe vremea când era însărcinată cu tripleţii, a avut de multe ori gânduri sinucigaşe."Voiam să mă arunc de la balcon, dar mă gândeam apoi că e vorba de trei vieţi, nu de una singură. Aveam dureri groaznice".

Click! a întrebat un psiholog din ce cauze apare depresia pe perioada gravidităţii şi cum poate fi ea tratată, pentru ca femeile însărcinate să nu aibă aceleaşi gânduri macabre pe care le-a avut Nicoleta Luciu.

Am stat de vorbă cu psihologul Andreas Hniatiuc (www.lapsiholog.com) şi am aflat că femeia respectivă are nevoie de tot sprijinul şi suportul afectiv al celor apropiaţi pentru a nu cădea pradă depresiei.

"În contextul unei sarcini mai complicate, aşa cum a fost cea a Nicoletei, riscul unui dezechilibru emoţional este mult mai pronunţat. În timpul sarcinii, viitoarea mamă are nevoie de relaţii de întărire şi de suport afectiv pentru a-şi menţine echilibrul emoţional. În această situaţie, persoanele apropiate viitoarei mămici trebuie să manifeste o atitudine plină de afecţiune şi înţelegere. Acest demers ar diminua gradul de vulnerabilitate al mamei.

Există mai mulţi factori care pot cauza depresia din timpul sarcinii. Aici regăsim pierderile anterioare ale sarcinii, antecedente de depresie în familie, tratamentele pentru fertitilitate, evenimentele stresante cu care persoana în cauză se confruntă, temerile sau tensiunile cauzate de relaţia de cuplu.

De obicei, depresia din timpul sarcinii se manifestă prin prezenţa unui sentiment de tristeţe, pierderea interesului faţă de activităţile obişnuite, gânduri de inutilitate, oboseală permanentă sau idei de suicid.

De cele mai multe ori, astfel de momente de vulnerabilitate, dacă nu sunt tratate, deşi sunt depăşite de persoana în cauză, lasă urme, iar în timp, în relaţie cu alţi factori, pot redeclanşa noi episoade asemănătoare. Ideea suicidului este componenta a unui episod depresiv major, iar din această perspectivă, astfel de situaţii trebuie tratate cu cea mai mare seriozitate.

Persoana afectată trebuie să fie susţinută pentru a găsi răspunsuri, pentru a evita riscul ca astfel de intenţii să reapară în situaţii viitoare de vulnerabilitate şi stres. Prevenirea unor astfel de momente este mai importantă decât tratarea lor. Orice semn care duce în direcţia unor manifestări cu caracter depresiv nu trebuie ignorat sau minimalizat".

Mai multe