Începe grădiniţa. Aşa îl pregăteşti pe "bobocel"!

5 septembrie 2014 22:12   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Începerea grădiniţei este o perioadă plină de emoţie pentru toată familia. Află din numărul de septembrie al revistei Click! Sănătate cum îl poţi ajuta pe copil să facă faţă noii situaţii!

Chiar şi cu jumătate de an înainte de începerea grădiniţei este indicat să-i poveşteşti copilului despre noua etapă şi tot ceea ce ea presupune. Astfel, el se va obişnui din timp cu schimbările care apar odată cu grădiniţa şi va reuşi să se adapteze mai rapid.

„Dacă discuţi cu cel mic despre noul program - de la trezitul de dimineaţă, pregătirea pentru plecare, drumul parcurs împreună, activităţile educative şi până la aducerea lui acasă – el va înţelege că se află într-un mediu sigur, adaptat nevoilor lui, în care se va juca şi va învăţa lucruri distractive alături de alţi copii“, explică Livia Căciuloiu, psiholog la Centrul PsihoMedeor, Bucureşti.

Indicat este să purtăm aceste discuţii într-un cadru relaxat. Încurajează-l să pună întrebări despre grădiniţă şi explică-i cu calm, ce presupune fiecare pas în parte.

Îl mai poţi ajuta pe micuţ să se acomodeze cu noile schimbări şi dacă îi introduci treptat în rutina zilnică activităţi educative şi distractive. Printre acestea se numără coloratul, cititul, învăţarea de poezii şi rime, pe care le va „pune în practică“ şi la grădiniţă. Astfel, el va ajunge să cunoască aceste lucruri şi chiar le va privi cu entuziasm. „Este bine ca părinţii să-i ofere copilului ocazia de a experimenta noi relaţii, mai ales că îl vor ajuta să fie mai sigur pe el într-un colectiv de copii“, recomandă psihologul Livia Căciuloiu.

4 sfaturi să-l hrăneşti corect

  • Prepară-i un mic dejun consistent – e la vârsta la care nu trebuie să sară peste masă. Asigură-i dimineaţa necesarul nutritiv (cereale, iaurt, lapte, fructe şi ouă)
  • Redu-i aportul de calorii lichide – înlocuieşte sucurile carbogazificate cu apă sau suc de fructe natural. Zahărul din sucurile din comerţ este extrem de periculos pentru copilul tău aflat în plină creştere
  • Ademeneşte-l cu salate şi fructe – fructele şi legumele sunt bogate în vitamine A, C, fibre, antioxidanţi şi potasiu. Aveţi grijă să nu îi lipsească din meniu merele, murele, bananele, morcovii şi perele.
  • Prepară o cină sănătoasă. Găteşte broccoli fiert, pastă de spanac, orez şi fierbe alături carne de pui sau de peşte. Nu uita salata de varză sau murături!
Mai multe