Maximizează-ți plăcerea în timpul sexului! Iată cum!

8 octombrie 2015 11:22   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Chiar şi cel mai experimentat într-ale amorului se poate întreba, la un moment dat, ce poate face să-şi condimenteze puţin viaţa sexuală. Avem răspunsuri şi soluţii pe care trebuie să le încerci, dacă vrei să ajungi pe culmile plăcerii.

Reţeta unei super partide de sex nu există, pentru că suntem unici şi avem nevoi diferite, dar sunt unele condiţii comune, pe care dacă le respecţi, poţi experimenta apogeul plăcerii.

Specialistul în sexologie Don Etkes, care a scris şi cartea „Iubeşte cu pasiune“ dă câteva sugestii de ajutor în acest sens.

Învaţă mereu

Chiar dacă preferi articolele scrise, clipurile cu explicaţii mai mult sau mai puţin medicale sau filmele erotice toate sunt surse importante pentru a-ţi dezvolta şi îmbunătăţi viaţa sexuală.

Etkes spune că e crucial să-ţi faci ideile din mai multe surse de documentare, pentru a descoperi, undeva la mijloc, adevărul. Ca să nu mai vorbim că trebuie să ţii cont de diferenţele dintre oameni şi preferinţele lor.

Experimentează mai mult

Sunt o mulţime de moduri prin care îţi poţi explora şi experimenta sexualitatea.

Doar aşa îţi poţi da seama ce anume ţi se potriveşte din punct de vedere sexual, ce nevoie ai, ce fantezii şi, mai ales, cum poţi ajunge să ai un orgasm sau mai multe.

Află pe clickpentrufemei.ro alte căi simple prin care îți maximizezi plăcerea în timpul sexului.

Mai multe