Motive pentru care nu mai faceţi dragoste
„Tehnologia”
După cum se ştie şi ai mai auzit, dormitorul este acel loc intim în care ai două opţiuni: fie faci dragoste, fie te odihneşti.
Societatea şi tehnologia actuale însă, te îndeamnă să „adopţi” din când în când şi câte un gadget. Iniţial a fost televizorul, apoi telefonul mobil. Astăzi primim în acest spaţiu şi altele: laptop, tabletă, accesorii audio… Şi apoi, te mai întrebi unde a dispărut atenţia, tandreţea şi libidoul.
Pe cât posibil, evită să te uiţi la televizor cu cel puţin trei ore înainte să te culci, lasă telefonul în geantă sau chiar în sufragerie. Evită tot ce ar putea să te distragă. Acordă relaţiei tale mai multă atenţie, vorbeşte mai mult cu partenerul tău, glumiţi şi apropiaţi-vă prin mici gesture tandre.
Pastilele
Câtă ironie! Începi „cura” cu anticoncepţionale tocmai pentru a putea face fără bătăi de cap, şi te trezeşti dintr-o dată că… nu mai vrei să faci „asta”! Adio libido, cu alte cuvinte! Vorbeşte despre acest aspect împreună cu ginecologul tău şi găseşte o soluţie de compromis. Fie optezi pentru varianta prezervativelor, fie pentru cea a diafragmei.