Nu-ţi lăsa trusa de cosmetice în maşină, la soare. Uite ce se poate întâmpla

15 august 2014 11:06   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Atunci când pleci în vacanţă cu autoturismul personal, e normal să-ţi laşi frecvent bagajele în maşină, iar printre bagaje şi trusa ta cu farduri. Dacă faci un scurt popas de doar câteva zeci de minute nu e mare problemă, însă dacă laşi maşina în soare cu orele, cremele şi fardurile tale vor ajunge să fiarbă.

Temperatura ideală pentru cosmetice este de 20-28 de grade. Dacă sunt ţinute în căldură, la peste 35 de grade, li se scurtează la jumătate durata de viaţă pentru că li se degradează molecula. Iar într-o maşină închisă şi lăsată la soare, temperatura poate ajunge şi la 50 de grade.  „Unui produs compromis i se va schimba culoarea, aspectul şi mirosul. Dacă vei continua să-l foloseşti, rişti alergii, iritaţii sau agravarea acneei, în cazul tenurilor grase”, spune biochimistul Aliona Ţinţu, care te sfătuieşte să-ţi păstrezi trusa de machiaj în loc uscat şi, de preferat, răcoros şi să urmăreşti atent dacă produsele s-au uscat, au oxidat, s-au îngălbenit sau au căpătat un miros urât, dacă pigmentul fardurilor s-a păstrat intact şi are aceeaşi putere de acoperire.

Nici pe plajă nu e bine să porţi în geantă altceva decât crema cu factor de protecţie, din acelaşi motiv – pentru că nu e bine să le ţii în soare. Pe de cealaltă parte, nu e indicat nici să cazi în extrema cealaltă de a le păstra la frigider. Fluctuaţiile de temperatură (de la rece la cald) strică şi ele structura produselor.

Mai multe