Patru paşi simpli să ai bani, în familie
Să ţii evidenţa veniturilor şi a cheltuielilor poate fi dificil şi, de cele mai multe ori, calculezi greşit bugetul. Rezultatul? La sfârşit de lună rămâi cu buzunarele goale. Iată 4 paşi pentru a te organiza finaciar simplu şi efficient.
1. Analizează-ţi venitul
Salariul, dobânzile, veniturile din activităţi independente, dividende, plasamente în certificate de depozit, chirii sau colaborări reprezintă surse de venit care îţi aduc încasări lunare la anumite date. Corelează-le cu datele când trebuie să faci plăţi.
2. Analizează-ţi cheltuielile fixe
Ratele la credite, primele pentru poliţele de asigurare, chiria, facturile la utilităţi, costul pentru transport, întreţinerea şi banii pentru alimente sunt cheltuieli pe care le poţi aproxima lună de lună. Fii însă atent şi la cheltuielile bancare generate de retragerea de numerar de la bancomat, care pot fi eliminate dacă plăteşti direct cu cardul la comercianţi sau prin internet.
3. Calculeaza surplusul sau deficitul de buget
După ce elimini din venituri cheltuielile fixe, poţi fi pe plus sau pe minus. În funcţie de rezultat, vezi ce alte cheltuieli mai poţi să faci şi cum poţ i investi surplusul sau, dimpotrivă, de unde poţi găsi bani pentru a completa deficitul şi a acoperi cheltuielile lunare fixe - de exemplu, un descoperit de cont, dacă ai un card de debit.
4. Mai mult decat cele necesare
Chiar şi cheltuielile variabile din ecuaţia bugetului pot fi aproximate. Zilele de naştere ale prietenilor, vaccinul pentru căţel sau pisică, împrospătarea garderobei personale - la toate ne putem gândi înainte să alocăm o anumită sumă. Asta mai ales că acum ştii câţi bani îţi mai rămân din venit după ce au fost eliminate cheltuielile absolut necesare, respectiv după ce ai completat pasul 3.