«Pielea bronzată nu mai e la modă»

16 iunie 2012 14:53   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Cum să se bronzeze cât mai repede şi mai bine este preocuparea tuturor femeilor, în această vară. Stai! Nu te grăbi să-ţi pui costumul de baie! Bronzul mult-visat va lăsa urme urâte pe pielea ta. În plus, nici nu mai e la modă, avertizează medicul Dana Miricioiu, specialistă în chirurgie plastică reconstructivă.

Nu contestă nimeni că pielea uşor arămie e mai sexy, mai frumoasă. Dar efectul frumuseţii ţine doar câteva duşuri, de-o vară.

Este ca o mască. Ce rămâne în spatele ei - un dezastru.

„Bronzul nu face decât să ascundă pentru scurt timp anumite imperfecţiuni ale pielii, cum ar fi vergeturile, vasele de sânge dilatate, anumite puncte roşii sau neregularităţi pe suprafaţa ei.

Bronzul le ascunde, o vreme, e drept. Dar efectul soarelui le accentuează. Efectul nociv este ascuns sub frumoasa mască a bronzului", a explicat Dana Miricioiu la aniversarea a 5 ani de Class MediSpa.

Foarte multe femei acceptă acest compromis de dragul pielii bronzate. Dar trebuie să ştie că pielea deschisă la culoare, dar sănătoasă, este mult mai apreciată decât cea bronzată, dar scofâlcită şi cu pete.

Ce se întâmplă de fapt în piele, sub acţiunea soarelui? Expunerea repetată e în primul rând cauza îmbătrânirii premature.

„Ultravioletele sunt responsabile de multe modificări negative care au loc în piele.

Vorbim despre destrămarea şi ruperea fibrelor de colagen şi a celor elastice, ducând la creşterea laxităţii tegumentare.

Pielea se usucă şi se ridează. În plus, razele ultraviolete stimulează melanocitele să producă mai mult pigment, ceea ce duce la formarea pistruilor şi a altor pete pigmentare.

Mai grav este că deteriorează ADN-ul celular, provocând diferite forme de cancer de piele", explică dr. Dana Miricioiu.

UV A şi B nu pot fi filtrate nici de nori, nici de îmbrăcăminte. Singurul care poate opri pătrunderea lor în piele este factorul de protecţie conţinut în produsele cosmetice.

Cu cât acesta e mai mare, cu atât protecţia e mai eficientă. Şi vorbim aici despre factor de protecţie mai mare de 30.

„O piele curată, naturală, care vibrează de sănătate, este mult mai frumoasă decât una care se ascunde în spatele unui... ecran", mai spune specialista de la Class MediSpa.

Solarul, la fel de nociv!

Multe femei au înţeles efectul nociv al expunerii solare exagerate şi fără protecţie şi au optat pentru solar, crezând că pot trişa razele ultraviolete şi pentru a avea, în final, bronzul mult dorit.

Însă... dezamăgire totală! Solarul are acelaşi efect de îmbătrânire a pielii ca şi expunerea la soare.

Mai mult, s-a demonstrat că solarul creşte de trei ori rata de apariţie a cancerelor de piele.

Autobronzantele creează un efect de lupă pe piele

Singura metodă inofensivă pare a fi cremele autobronzante. Dar e numai o părere.

Dacă te dai cu astfel de creme şi apoi ieşi afară, la soare, te vei arde chiar mai tare. Iar asta pentru că aceste creme creează un efect de lupă pe piele, iar razele soarelui care trec printr-un astfel de ecran vor fi intensificate.

„Aceste loţiuni sunt, în sine, inofensive pentru piele. Însă ele stimulează efectul nociv al soarelui", mai spune dr. Dana Miricioiu.

Mai multe