Ştii cum afectează ecranele luminoase sănătatea creierului?
O mulţime de studii sugerează din ce în ce mai des că tehnologia, cu tot ce presupune ea, este asociată cu schimbări structurale şi funcţionale la nivel cerebral. Descoperă cum afectează ecranele luminoase sănătatea creierului!
Folosim tot mai des telefoane inteligente, laptopuri sau computere, iar acest obicei a intrat şi în rutina zilnică a multor copii, inclusiv a celor de vârste mici. Însă utilizarea acestui tip de tehnologie nu înseamnă doar beneficii în ceea ce priveşte sănătatea cerebrală. Rezultatele studiilor efectuate în ultima perioadă au arătat că există o asociere directă între utilizarea tehnologiei şi posibilele modificări ce apar la nivelul creierului. Specialiştii susţin că cele mai afectate sunt regiunile cerebrale care implică procesarea emoţională, atenţia executivă, luarea deciziilor şi controlul cognitiv.
Cei mici pot deveni uşor iritabili
În cazul copiilor care au acces la tehnologie, „sindromul ecranului electronic“ se manifestă prin suprasolicitare senzorială, lipsa de somn restabilitor, dar şi un sistem nervos care devine extrem de uşor iritabil. Creierul în dezvoltare, aşa cum este cel al copiilor de până la 12 ani, este extrem de afectat de statul în faţa unui ecran.