Top 10 greşeli zilnice care te îmbătrânesc
Ai senzaţia că tenul tău şi-a pierdut din prospeţime şi, parcă oricât de atent te-ai machia, nu poţi acoperi ridurile? Undeva greşeşti. De la alimentele pe care le mănânci, poziţia în care dormi, obiceiurile simple de zi cu zi, până la machiajul în sine, toate acestea pot adăuga 2-3 ani în plus pe chipul tău.
1. Dormi cu faţa pe pernă. Un gest absolut normal, ai putea spune. Însă poziţia presupune „turtirea” feţei. Dacă în copilărie şi adolescenţă pielea este suficient de elastică încât să-şi revină imediat la forma iniţială, după o anumită vârstă cutele formate noaptea rămân încet, încet, permanente. Trebuie să te obişnuieşti să dormi pe spate, cu faţa în sus.2. Te speli pe faţă cu săpun. Aşa cum prea mult machiaj nu e bun, nici să te speli foarte des pe faţă cu săpunuri sau produse ce conţin alcool nu e indicat, deoarece acestea îndepărtează sebumul (care are rolul său protector), pielea se usucă excesiv, se irită, ridurile se formează mai repede.3. Bei lichidele cu paiul.
Aşa cum se întâmplă cu pielea feţei când dormi, la fel e şi când îţi strângi buzele ca să sorbi lichidele cu paiul sau ca să tragi din ţigară. Ridurile din jurul gurii se vor forma mult mai repede.4. Nu ratezi desertul. Zahărul din dulciuri nu e un pericol doar pentru siluetă, ci şi pentru ten. Potrivit dermatologului Susan Stuart, citat de health.com, zahărul ajuns în sânge se ataşează de proteine şi formează molecule noi care distrug colagenul şi elastina pielii.
Procesul acesta se numeşte glicaţie şi este responsabil de pierderea strălucirii pielii, apariţia „pungilor” de sub ochi, mărirea porilor şi înmulţirea ridurilor fine. Andreea Raicu adaugă, pe site-ul ei, că în urma procesului de glicaţie moleculele formate pot dezactiva enzimele naturale cu proprietăţi antioxidante din corp, ceea ce înseamnă că pielea devine mai vulnerabilă în faţa radicalilor liberi. Aşa-i că, acum, priveşti cu alţi ochi prăjitura din faţa ta?5. Dormi prea puţin. Nu degeaba se spune că, dacă dormi câteva ore mai mult, îţi faci „somnul de frumuseţe”. Ideal este să dormi 7-8 ore pe noapte, să te culci mai devreme şi să te trezeşti la fel de devreme. În timpul somnului se regenerează celulele din organism, faţa ta pare mai odihnită şi previi apariţia cearcănelor.6. Nu foloseşti crema-contur pentru ochi. În această zonă, pielea este mult mai subţire decât în restul feţei şi tocmai de aceea aici îţi arăţi prima dată vârsta. Cremele ideale pentru ochi conţin vitamina A, C, acid hyaluronic şi antioxidanţi. Aceştia ajută la formarea colagenului şi elastinei şi reduc liniile fine. Foloseşte-o în fiecare seară!7. Aplici cremă de faţă cu factor de protecţie numai în vacanţe. Crezi că doar când stai la plajă ai nevoie de cremă cu factor de protecţie? Greşit. Soarele te „vede” şi când conduci maşina în drum spre serviciu, şi când te plimbi o oră prin parc, şi când ai drumuri prin oraş. Iar radiaţiile UV sunt cauza numărul unu a îmbătrânirii pielii.8. Nu mănânci grăsimi bune şi nu te hidratezi. Fructele oleaginoase, peştele, uleiurile presate la rece, toate conţin acizi graşi omega-3/6 de care organismul şi implicit pielea au nevoie. Hidratarea din interior e, de asemenea, esenţială.9. Nu uita de pielea gâtului!Toate femeile acordă atenţie tenului, însă foarte puţine au grijă de pielea gâtului. Aceasta este fină, sensibilă şi îţi trădează adevărata vârstă. Şi aici se pot face foarte uşor greşeli. Una dintre ele este că te dai cu prea mult parfum fix pe gât. Acesta usucă excesiv pielea şi, în plus, o face sensibilă la soare. Mai bine aplici parfum între sâni, după urechi şi la încheieturile mâinilor. Apoi, dietele stricte, care te fac să fluctuezi prea mult în greutate, slăbesc elasticitatea pielii corpului, dar şi pe cea a gâtului. Dermatologul Howard Sobel, citat de cosmopolitan.com, te sfătuieşte să foloseşti şi pentru gât acelaşi ritual de demachiere şi aplicare a cremelor hidratante pe care-l ai pentru faţă.
10. Machiajul în exces îţi dă câţiva ani în plus
În dorinţa de a arăta bine, dacă te “tencuieşti”, poţi cădea în extrema cealaltă, avertizează make-up artistul Florina Mărcuţă, soţia actorului Bebe Cotimanis. Fondul de ten compact pudră aplicat în exces pe o piele deshidratată scoate în evidenţă ridurile. Mai bine alegi un fond de ten fluid, care se absoarbe rapid. Nuanţa acestuia nu trebuie să fie prea deschisă pentru că dă o paloare obrazului. Feţele prea albe par bolnăvicioase, îmbătrânite. „Renunţă şi la fardul de obraz maro, cărămiziu, pentru că maturizează. Dacă vrei să fii fresh, proaspătă, îmbujorată, alege farduri roz-piersică”, te sfătuieşte specialistul. De asemenea, rujurile prea închise înăspresc trăsăturile şi îţi dau cu 10 ani în plus.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!