Turbanul, la modă în toamna aceasta
Au început deja să-ţi îngheţe urechile când ieşi afară şi simţi nevoia să-ţi pui ceva pe cap? Încearcă turbanul! Este varianta foarte chic a clasicei căciuli şi, potrivit creatoarei de modă Sonia Trifan, a început să se poarte la noi încă de anul trecut.
Turbanul este noua modă în materie de accesorii pentru cap, în sezonul rece. Din catifea sau lâniţă uşoară, lejer, călduros, poate fi pata de culoare a ţinutei tale. A început să se poarte încă din toamna anului trecut, iar acum se comercializează prin toate magazinele, la preţuri începând cu 20 de lei. Dacă obişnuita căciulă e potrivită la ţinute casual – sport, turbanul merge perfect la orice ţinută, de la rock, casual, până la paltonaşe elegante şi pantofi cu toc. „Căciula clasică e uşor banală, un accesoriu prin care nu ieşi cu nimic în evidenţă. Turbanul, însă, e diferit, exotic, feminin. Este genul de accesoriu care se potriveşte oricui, la orice tip de faţă şi de ţinută. Este suficient de lejer încât să nu-ţi strice coafura şi poate fi salvarea noastră atunci când nu suntem coafate şi vrem să ieşim rapid din casă”, spune Sonia Trifan.
Potrivit creatoarei de modă, turbanul a apărut pentru prima dată în Pakistan, în anii 1400-1500. S-a răspândit rapid în lumea arabă, apoi a fost preluat de englezi, în anii 1700. A început să fie folosit în toată Europa în secolul XX, iar printre vedetele care l-au purtat frecvent se numără Elizabeth Taylor sau Sophia Loren. Şi printre actriţele de la Hollywood face furori, dar şi la noi, în România, este purtat ca un accesoriu extrem de exotic şi extravagant (le-am văzut cu turban pe cap pe Andreea Marin sau pe Adelina Pestriţu). Încearcă-l şi tu!