Vârsta ţi se citeşte pe... gât! Uite ce greşeli iremediabile poţi face
Toate femeile au grijă de tenul lor, folosesc creme peste creme, măşti, merg la tratamente de înfrumuseţare, toate acestea pentru a întârzia apariţia ridurilor. Însă foarte puţine au grijă şi de pielea gâtului. Aceasta este fină, sensibilă şi îţi trădează adevărata vârstă.
Dermatologul Howard Sobel a explicat pentru cosmopolitan.com cât de importantă este crema cu factor de protecţie şi pentru gât. Aceasta ar trebui aplicată zilnic încă de la 20 de ani, pentru a-ţi menţine pielea fină ani buni de acum încolo. Prea puţine femei fac acest lucru. Plus multe alte greşeli. Iată despre ce e vorba.
- Te dai cu prea mult parfum pe gât. Acesta usucă excesiv pielea fină a gâtului şi, în plus, o face sensibilă la soare. Mai bine aplici parfum între sâni, după urechi şi la încheieturile mâinilor.- Porţi bijuterii prea grele. Ele întind şi trag pielea, afectându-i elasticitatea. Poartă gablonţuri grele ocazional, nu în fiecare zi.- Fluctuezi prea mult în greutate. Dietele scricte, care te fac să pierzi multe kilograme în timp record, apoi te îngraşi ca să slăbeşti din nou, slăbesc elasticitatea pielii corpului, dar şi pe cea a gâtului.- Când faci sport, uiţi de zona gâtului. Şi pentru gât există exerciţii care păstrează fermitatea pielii. Stai pe scaun şi ridică faţa spre tavan. Deschide gura, încercând să aduci buza de jos peste cea de sus. Stai aşa 3 secunde, relaxează, apoi repetă exerciţiul. De 10 ori.- Acorzi atenţie doar feţei. Greşit! Demachiază-te în fiecare seară şi pe gât, aplică măştile până mai jos, spre decolteu, şi foloseşte creme hidratante. Caută produse care conţin acid hialuronic, retinol, vitamina C, care cresc producţia de colagen.