VIDEO Cum să-ţi acoperi perfect coşurile şi cicatricele de pe faţă. Diferenţa e incredibilă!

12 decembrie 2014 14:07   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Femeile sunt norocoase că au la purtător miraculoasa trusă de machiaj. Cu ajutorul ei, orice ten, oricât ar fi el de pătat, „ciupit” sau plin de coşuri, poate fi transformat într-unul „de porţelan”. Melanie Murphy, o bloggeriţă pasionată de make-up, demonstrează cum se realizează un astfel de machiaj. Filmuleţul ei a strâns peste 7 milioane de vizualizări pe youtube.

O faţă roşie, iritată, plină de coşuri şi de cicatrice, poate deveni una curată, luminoasă, doar cu ajutorul machiajului. Melanie a folosit un corector, fond de ten, farduri de obraz şi pudră pentru fixare, pe care le-a uniformizat bine şi a acoperit perfect problemele tenului. Iată mai jos demonstraţia.

Metoda nu este cea mai fericită, comentează make-up artistul Florina Mărcuţă, soţia actorului Bebe Cotimanis şi şefa unei şcoli de machiaj din Bucureşti. “O faţă cu probleme, pe care o freci în asemenea hal cu pensulele, se va irita şi mai mult, iar acneea se va agrava. Poate fi o soluţie de urgenţă, un tip de machiaj pe care îl faci la zile mari, când chiar trebuie să arăţi bine la un eveniment important, dar nu în fiecare zi. Problema se rezolvă definitiv la medicul dermatolog”, spune Florina Mărcuţă.

Sfatul specialistului ar fi, mai degrabă, să foloseşti la aplicarea fondului de ten un bureţel fin din latex, uşor umezit, nu pensula, care agresează. “Pentru petele roşii, combină un corector bej cu unul verde, care atenuează nuanţa de roşu. Peste el, aplică un fond de ten cu putere mare de acoperire, folosindu-te de un burete. Tamponează uşor ca să nu se ducă acel corector. Apoi fixează totul cu pudră”, explică make-up artistul.

Mai multe