Cât de autentice sunt podcasturile din România? Adrian Artene, director Gândul Media: „Presa are acum tot ce îi trebuie, mai puțin jurnaliști”
Adrian Artene, jurnalist cu peste 25 de ani de experiență în media, fost jurnalist de investigații, acum director editorial Gândul Media, a acceptat să vorbească pentru Click! despre ce înseamnă cu adevărat un podcast, dar și unde greșesc cei care fac acest tip de emisiune-interviu la noi în țară.
Adrian Artene, despre podcasturile din România: „Multe sunt superficiale, dialoguri care nu au consistență”
Adrian Artene este genul de jurnalist cu care de la prima discuție ai impresia că te cunoști de-o viață. O persoană caldă, deschisă, un jurnalist cu experiență, cu zeci de interviuri la activ, emisiuni cu personalități din toate zonele, fie că vorbim de showbiz, politică, justiție sau cultură.
În interviul acordat Click!, Adrian Artene a vorbit despre emisiunea pe care a lansat-o de curând. Un podcast pentru care muncește, se documentează, își arată interesul față de interlocutor. Directorul Gândul Media își dorește ca acest podcast să fie altceva decât există la momentul actual pe piață. Chiar așa se numește și podcastul, Altceva cu Adrian Artene.
De la vedete la influenceri, majoritatea personalităților au dat REC și au pornit discuțiile cu diferite personaje, în fața camerei. Ce le lipsește? Ei bine, Adrian Artene ne-a mărturisit că multe din podcasturile din România sunt făcute superficial. Motivul? Lipsa documentării, dar și a jurnaliștilor, care sunt tot mai puțini. Despre dragostea pentru presă, respectul față de cititor, dar și despre multe alte lucruri aflați în interviul Click!.
„Vin cu o expertiză de 25 de ani de experiență ca jurnalist. Uneori mai afirm: presa are acum tot ce îi trebuie, mai puțin jurnaliști. Tentația de a fi în fața camerei e mare, dar pentru asta, pe mine fiecare ediție, fiecare podcast mă epuizează, în sensul în care stau nopți în șir pentru documentare.
Este formula mea de a arăta respect celui cu care dialoghez. Eu când mă înfățișez în fața celui cu care discut știu cam tot despre personalitatea respectivă. Este important să te documentezi, să le arăți oamenilor acest respect.
Există acum podcasturi și podcasturi. Multe sunt superficiale, dialoguri care nu au consistență. Asta propune Altceva.”, a spus Adrian Artene, în cadrul interviului Click!
Dacă sunteți curioși să vedeți Altceva cu Adrian Artene, tot ce trebuie să faceți este să vă abonați la canalul lui de Youtube și să dați Play 😀. Lăsăm mai jos un interviu realizat de directorul Gândul Media cu Ioana Dichiseanu, soția lui.
Directorul Gândul Media este, pe lângă meseria de jurnalist, și un bun scriitor, a lansat un volum de poezii pe care vi-l recomand să-l citiți la cafeaua de dimineața, în liniștea serii, ori când vă lovește pofta de savurat o lectură plăcută. Acest volum de poezii este recitat de către regretatul Ion Dichiseanu.