Andreea Bălan dezvăluie secretul frumuseții sale: „Chiar și când am zile mai proaste, pun...” De care parte a corpului este cea mai mândră

17 ianuarie 2026 12:37   PrimeTime
Ultima actualizare:

Andreea Bălan a spus ce o ajută să se mențină în formă la 41 de ani. De curând, cântăreața a vorbit despre modul în care experiențele de viață i-au schimbat perspectiva asupra frumuseții.

Poate că este una dintre cele mai sexy vedete din România, însă Andreea spune că secretul aspectului său fizic de acum nu ține neapărat de orele petrecute în sala de fitness sau la repetițiile de dans. Artista a mărturisit că echilibrul pe care îl are astăzi vine, mai degrabă, dintr-o schimbare a mentalității.

Invitată în podcastul „E vremea mea”, Andreea Bălan a făcut o comparație între imaginea ei de la 20 de ani și cea de acum. Chiar dacă atunci se afla într-o formă fizică impecabilă, vedeta recunoaște că nu reușea să se aprecieze, fiind constant critică la adresa propriului aspect: „Înainte arătam foarte bine și mi se părea că nu arăt bine. Mi se părea că trebuie să mai slăbesc, să mai merg la sală… Acum nu mai arăt ca atunci, normal, că nu mai am același tonus și îmi place de mine așa cum sunt”, a spus Andreea.

Andreea Bălan: „Am adaptat hainele să mă avantajeze”

Ea a explicat că a învățat să își adapteze stilul vestimentar astfel încât să își pună în valoare atuurile: „Clar, am adaptat hainele să mă avantajeze. Poate înainte aveam fuste mai scurte, ieșeam mai dezbrăcată pe scenă… Picioarele nu mai arată așa de bine, dar nu contează. Important e per ansamblu așa să adaptezi hainele să arăți bine”, a adăugat artista. 

Întrebată ce parte a corpului îi place cel mai mult la ea în prezent, Andreea a răspuns ferm: „Fața! Mi s-a spus și văd că nu mai sunt încrâncenată. Înainte eram așa pentru că sufeream și eram «puternică» și voiam să demonstrez… Acum sunt mai senină, zâmbesc tot timpul. Chiar și când am zile mai proaste, pun un zâmbet pe față și serotonina vine”, a precizat ea.

Artista nu se teme de trecerea anilor 

Andreea Bălan spune că nu se teme de trecerea anilor și este convinsă că frumusețea unei femei nu are legătură cu vârsta sau silueta, ci cu energia pe care aceasta o emană: „Cu cât îmbătrânești, dacă tu lucrezi cu tine și ești în energie feminină poți să ai și 60 de ani și să fii o femeie foarte frumoasă și foarte fresh că nu ține de corp și de siluetă. Poți să fii tânără și să fii atât de încrâncenată și de ursuză, încât să fii urâtă, indiferent de cum ai corpul. Nu are legătură! Frumusețea vine din liniștea pe care o ai cu tine, de acolo vine. Dacă fața ta e senină și când intri într-o încăpere luminezi. Lumea nu știe de ce, dar ai tu ceva, ai liniștea pe care o emani”, a transmis vedeta. 

Mai multe