Ce s-a ales de actorul român care a jucat în 2 dintre cele mai bune filme făcute după Revoluție. Marile regrete și boala de care suferă fiica lui: „Asta îmi reproșez mereu”
Marius Florea Vizante, unul dintre cei mai remarcați actori românești, și-a deschis sufletul în fața celor de acasă și a făcut o serie de dezvăluiri despre boala fiicei sale și cele mai mari regrete care îl macină și în prezent.
Viața pentru Marius Vizante nu a fost deloc una ușoară. Invitat în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, actorul a dezvăluit cum a descoperit boala fiicei sale, ce regretă îi mai macină mintea și cum a ajuns să primească o poreclă.
Fiica lui marelui actor român, diagnosticată cu diabet
În ciuda carierei strălucitoare marcată de reușitele sale din filmele și serialele care l-au consacrat pe Marius Vizante, pe plan personal liniștea i-a fost distrusă în urmă cu 10 ani, când a aflat că fiica lui, Katia, a fost diagnosticată cu diabet tip 1.
„Acum vreo 10 ani am aflat că fiica mea are diabet. Din păcate, copiii fac doar diabet de tip 1, ceea ce înseamnă insulino-dependent. De principiu, e foarte simplu… trebuie să administrezi insulină ca să echilibrezi carbohidrații pe care îi conține organismul. E, calculul ăsta este extraordinar de greu și durează o veșnicie, mai ales când e vorba de un copil.
Dislocă și un adult pentru asta, drept pentru care a trebuit să ne sacrificăm unul dintre părinți, să ne sacrificăm timpul pentru gestionarea diabetului copilului. Și, evident, a aflat și ea. Și asta a fost o perioadă cam de doi ani, atât a durat până când ne-am lămurit. Am studiat, am citit, am vorbit cu foarte mulți doctori, chiar am citit lucrări… să înțelegem ce e asta, cum putem face cel mai bine” - a declarat Marius Vizante în podcastul Altceva, cu Adrian Artene.
Katia, pasionată de muzică
Fiica actorului este o adolescentă în vârstă de 17 ani, cu multe visuri. Katia este pasionată de muzică și studiază acest domeniu. În decursul anului trecut, aceasta a participat la „Vocea României”. Despre talentul său a vorbit tot Marius Vizante și a oferit informații mai puțin cunoscute.
„Și aici am structurat foarte bine chestia asta: avem o situație… cum scoatem maximum din ea?! Și cred că nu scoatem maximum, dar scoatem cât se poate de bine, deocamdată, pentru că fiica mea este perfect viabilă. E un copil minunat, un copil care învață bine, care se distrează bine, care gândește sănătos, care e iubit de toți prietenii și colegii. Sigur că ne mângâiem cu ideea că vom fi făcut și noi ceva bine dacă copilul e așa de reușit. Și, pe deasupra, e și talentată.
E foarte muzicală și de vreun an și ceva a început să se ocupe serios de treaba asta. Studiază, face cursuri, să recupereze față de cei care au făcut muzică de mici și ambițiile ei sunt să urmeze cariera muzicală” - a mai explicat Marius Florea Vizante, la podcastul Altceva cu Adrian Artene.
Ce regretă îl macină pe marele actor
Printre subiectele abordate legate de familie, Marius Vizante a vorbit și despre cele mai mari regrete care îl macină. Deseori, actorul își reproșeză faptul că face anumite greșeli, însă le pune pe baza „prostiei și neatenției”.
„Deși îmi pare rău, îmi cer iertare rău sau, uneori, deloc, asta îmi reproșez frecvent. Sigur că uneori greșesc din prostie, din neatenție, nu că îmi place mie plăcere să fac rău unor oameni. Când îmi dau seama ce am făcut, mă simt atât de prost, încât îmi vine să mă închid într-o carapace. Aici am de lucru, de exemplu! Îmi mai reproșez că mă gândesc la oameni și nu pun mâna pe telefon să îi sun fix atunci sau să scriu un mesaj. Cred că asta ar mai îmblânzi lumea și ar trebui să o fac mai des. Ce să îmi mai reproșez?! Că aș fi putut să fiu mai bun, mai atent, mai înalt, mai de toate” - a mai spus acesta.
Actorul s-a lăsat descoperit în totalitate și le-a permis celor care-l iubesc și îl urmăresc de ani de zile să afle anumite detalii personale. Unul dintre ele face referire la porecla „Vizante”, pe care a primit-o când era liceean.
„Porecla de Vizante o am de prin clasa a 9-a, când spuneam eu un monolog satiric, cu Vizante bișnițarul care vindea țigări, blugi, pe vremea lui Ceaușescu. Și pentru că îl spuneam eu așa interesant și ce față aveam până la 16 ani, m-au târât cam pe la toate cântările României ca în prima parte a spectacolului să fiu îmbrăcat frumos, să citesc poezii patriotice, și în partea a doua a spectacolului, unde se mai relaxa și cânta și o trupă rock, apărea și monologul satiric. Timp de vreo 3-4 ani, am fost văzut de toți elevii din București cel puțin. Mi-a rămas așa porecla. Nici măcar diriginta nu știa că mă cheamă Marius Florea” - a conchis acesta, în cadrul aceluiași podcast.
Filmele care l-au consacrat pe Marius Vizante
Marius Florea Vizante, pe numele său real Marius Dorin Florea s-a născut pe data de 12 august 1972, la Oradea. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1997, iar de atunci a ajuns să joace în diverse piese de teatru și filme care l-au consacrat: Ciocoii vechi şi noi" de Nicolae Filimon (r. Gelu Colceag, 1996), "Audiţia" de Aleksandr Galin (r. Mircea Cornişteanu, 2004), "Avarul îndrăgostit" de Cristian Juncu (r. Vlad Massaci, 2005), "Ce formidabilă harababură!" de Eugene Ionesco (r. Gelu Colceag, 2005), "Elling" de Axel Hellstenius şi Petter Naess (r. Vlad Massaci, 2009).
„Restul e tăcere” - se numește unul dintre filmele din a cărei distribuție a făcut parte, alături de mulți alți actori talentați, și Marius Vizante. Producția românească din anul 2008 a fost regizată de Nae Caranfil și distinsă în anul 2009 cu mai multe premii Gopo la Galele Gopo.
„Filantropica” este o altă producție din care renumitul actor a făcut parte. Realizat tot sub regia lui Nae Caranfil, filmul a fost apreciat și îndrăgit de public și de critici deopotrivă, atât la nivel local cât și internațional.