Raluca Bădulescu și-a abandonat propria nuntă. Motivul pentru care vedeta și-a părăsit un fost iubit: „Am plecat la petrecerea burlăcițelor în Mexic”
Raluca Bădulescu (51 de ani) își șochează din nou publicul cu o dezvăluire neașteptată despre o perioadă trecută a vieții sale. Vedeta care a fost pe punctul de a se căsători în trecut, a renunțat la marele eveniment pentru un alt bărbat.
Cu sinceritatea cu care deja ne-a obișnuit, Raluca Bădulescu a mărturisit că și-a părăsit un fost iubit cu o zi înainte de nuntă. Motivul? Ei bine, la petrecerea burlăcițelor, în Mexic, vedeta noastră s-a îndrăgostit de un alt bărbat cu care a fost împreună timp de șase luni.
„Trebuia să mă mărit demult, nu mai spun cu cine, dar demult. Am plecat la petrecerea burlăcițelor în Mexic, uite că ăsta e un lucru mai puțin cunoscut, și eu m-am îndrăgostit acolo de cineva și nu m-am mai măritat, nu am mai făcut nicio nuntă, și am rămas cu ăla acolo 6 luni”, a povestit Raluca Bădulescu într-o emisiune TV.
„Omul avea motor, era tatuat tot, era ceva bombă”
Fosta concurentă „Asia Express” a declarat că a fost fascinată de bărbatul pe care l-a cunoscut și pentru care a abandonat nunta. Mărturisește că cele șase luni de relație au reprezentat una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții sale.
„Omul avea motor, era tatuat tot, era ceva bombă, era instructor de surf, era Dumnezeu, avea o casă pe plajă.(...) Cum era unul pe valuri, pe surf, și ăsta de aici cu care trebuia să mă mărit avea o benzinărie”, a mai spus vedeta.
Ce a însemnat „Asia Express” pentru Raluca Bădulescu
Raluca Bădulescu a participat la show-ul „Asia Express” împreună cu fostul său soț, Florin Stamin. Deși nu mai formează un cuplu de mulți ani, cei doi au reușit să păstreze o relație frumoasă de prietenie.
Despre aventura trăită în competiție, vedeta a mărturisit că s-ar întoarce oricând.
„Asia Express a fost, de departe, cea mai tare experiență pe care am trăit-o în viața mea. Cea mai tare experiență ever. Nu există mai mult de atât. M-aș întoarce oricând. Dacă m-ar mai chema, oricând. Nu credeam că o să spun asta, nu credeam că o să ajung să fiu concurentă în Asia Express, dar fiecare secundă, fiecare minut a fost irepetabilă și unică în Univers. Sunt privilegiată pentru că am avut parte în viața acceasta să cunosc ce înseamnă Asia Express. Splendid.(...) Au fost multe lucruri grele, dar toate cumva, la sfârșitul zilei se adună niște sentimente și niște trăiri atât de intense, nu există pe lumea asta ceva peste Asia Express. Nu există”, a mărturisit Raluca Bădulescu la „Un Show Păcătos”.