VideoRareș Cojoc rupe tăcerea: ce relație exista, de fapt, între părinții lui și fosta soție, Andreea Popescu? „Au încercat foarte mult să salveze lucrurile dintre noi doi”
După luni întregi în care a ales să păstreze discreția și să evite orice declarație despre divorțul de Andreea Popescu, Rareș Cojoc a surprins printr-o apariție publică neașteptată. Invitat în podcastul „La Măruță”, moderat de Cătălin Măruță, campionul mondial la dans sportiv a vorbit deschis atât despre viața personală, cât și despre provocările din carieră.
Andreea Popescu și Rareș Cojoc au pus capăt unei relații de aproape 15 ani, perioadă în care au devenit părinții a trei copii și au format unul dintre cele mai apreciate și solide cupluri din showbiz. Anunțul despărțirii a fost făcut de fosta dansatoare a Deliei Matache, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Cum se înțelegeau Andreea Popescu și foștii socri?
La câteva luni de la separare, Rareș Cojoc a decis să își spună, pentru prima dată, punctul de vedere. Dansatorul a mărturisit cât de dificilă a fost această perioadă pentru el, cum i-a afectat viața profesională și ce relație apropiată exista între fosta sa soție și părinții lui.
Cătălin Măruță: „Spune-mi ce au zis părinții despre divorț, despre performanță. Sunt convins că au avut numai cuvinte fabuloase, de laudă și emoție, ca orice părinte. Dar despre divorț... Pentru că voi aveați o relație specială cu părinții tăi, în special, iar Andreea avea o relație senzațională cu tatăl tău, în primul rând.”
Rareș Cojoc: „A fost după moartea tatălui ei. Tatăl meu a fost ca un tată pentru ea.”
Cătălin Măruță: „Adică... și pentru ea, și el pentru ea, și ea pentru el. Da, absolut. Deci tata o iubește foarte mult.”
Rareș Cojoc: „Tata a ieșit cu Andreea, a invitat-o la un restaurant”
În cadrul discuției, Rareș Cojoc a dezvăluit și faptul că părinții săi au încercat să salveze relația dintre el și Andreea. Mai mult, tatăl dansatorului ar fi avut o discuție lungă și profundă cu fosta lui soție, într-un restaurant.
Rareș Cojoc: „Și sunt absolut sigur că da. Sunt absolut sigur că da. Părinții mei chiar au încercat foarte mult să salveze lucrurile dintre noi doi. Tata a ieșit cu Andreea, a invitat-o la un restaurant și au stat acolo vreo patru ore. Adică a fost, așa, o discuție foarte, foarte profundă, aș putea să zic. Și mă bucur că au fost alături de mine, pentru că ei sunt oameni cu experiență și au trecut prin greutățile căsniciei, ale vieții, pentru că lucrurile nu sunt mereu line și nu sunt așa cum ne dorim noi să fie.”