Sfatul Cameliei Enciu pentru părinții care își pun copiii la regim: „Efectul yo-yo este cel mai distrugător pentru această boală”

29 aprilie 2026 10:03

Camelia Enciu, bună prietenă a Gabrielei Cristea și hairstylist și make-up artist cunoscut în România, face mărturisiri cutremurătoare despre lupta cu kilogramele în plus, cu care s-a confruntat încă din copilărie. În acest context, ea a dorit să le ofere câteva sfaturi părinților care au copii aflați în situații similare.

Camelia Enciu, bună prietenă a Gabrielei Cristea. Foto: colaj Click! (captură YouTube)

Invitată în podcastul găzduit de Gabriela Cristea, al cărui prim episod este intitulat „Adevărul pe care l-am ascuns ani întregi. Un episod dureros de sincer alături de Camelia Enciu”, aceasta a vorbit despre experiențele dificile prin care a trecut din cauza problemelor de greutate și a transmis câteva recomandări mamelor aflate în astfel de situații.

Camelia Enciu: „Nu îi țineți la regim de mici”

Cele două au vorbit deschis pe marginea acestui subiect și au punctat câteva aspecte importante, pe care le descoperiți în continuarea acestui articol. 

Gabriela Cristea: „Ai fost la Parhon de nenumărate ori și rezultatele au fost aceleași de fiecare dată. Câte cure de slăbire ai ținut?”

Camelia Enciu: „Nu prea știu ani din viață în care să nu fi ținut.”

Gabriela Cristea: „Dar mâncai mult, Cami? Ca să înțeleagă lumea.”

Camelia Enciu: „Cred că mâncam cu poftă, ca să zic așa. Sunt genul de om care mănâncă orice. Cantitativ, niciodată n-am mâncat mult. Ce să zic, mama mereu mă oprea de la masă, chiar dacă sora mea avea voie să mănânce cât vrea.”

Camelia Enciu: „Dragile mele mame care aveți copii cu probleme de greutate, nu îi țineți la regim de mici, pentru că efectul yo-yo este cel mai distrugător pentru această boală. Eu am ajuns la 180 de kilograme, atât am avut cel mai mult, din cauza acestui efect yo-yo. Lăsați-i în pace să mănânce, nu neapărat cât vor, dar să nu îi țineți la regimuri stricte, pentru că nu ajută la nimic. Copilul caută un tertip să se descurce.”

Gabriela Cristea: „Mi-a fost atât de milă de ea”

În timpul discuției, Gabriela Cristea a intervenit și a relatat o experiență personală legată de fiica sa cea mare, Victoria. Într-o perioadă în care aceasta a avut probleme de sănătate, a fost nevoită să urmeze un regim alimentar pe care nu l-a putut respecta în totalitate.

Gabriela Cristea: „Eu îți spun că, la un moment dat, a avut o problemă de sănătate Victoria, când era foarte, foarte mică, în sensul că făcuse o indigestie și a trebuit să țină regim câteva zile. Și, la un moment dat, am găsit-o sub masă, mâncând niște biscuiți. Mi-a fost atât de milă de ea și deja era spre final, când stomăcelul ei se refăcuse, și am lăsat-o să mănânce.”

Camelia Enciu: „Nu, dar, săraca mama, eu o înțeleg și pe ea, că ea asculta în stânga, în dreapta. Deci nu… toată lumea, oamenii răutăcioși, își zic: «Ia uite cum arată, uite cât…». Se judecă greșit lucrul ăsta. Nu. Trebuie să lași copilul. Copilul nu o să mănânce până vomită. O să se oprească la un moment dat și atunci e ok.”

Mai multe