FotoTragedie în familia unui fost concurent „MasterChef”. Soția lui s-a stins din viață la 39 de ani
Un fost participant la emisiunea culinară „MasterChef” trece prin momente greu de imaginat, la scurt timp după ce și-a pierdut soția. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare și a sfâșiat inimile apropiaților.
Alexandru Hora a devenit cunoscut publicului din România în anul 2013, odată cu participarea sa în sezonul al doilea al emisiunii „MasterChef”, unde a impresionat nu doar prin măiestria preparatelor sale, ci și prin povestea sa de viață. Acesta a mărturisit că a fost marcat de neînțelegerile din familie, motiv pentru care și-a luat viața în piept de la o vârstă fragedă.
„Nu există cuvinte care să descrie durerea pe care o simt”
În timp, Alexandru Hora a reușit să își construiască o familie frumoasă, care acum este în doliu, după ce soția sa, Cristina, s-a stins din viață la vârsta de doar 39 de ani. Anunțul dureros a fost făcut pe rețelele de socializare chiar de fostul finalist „MasterChef”, iar vestea a căzut ca un șoc în rândul apropiaților.
„Astăzi s-a frânt o parte din sufletul meu. Soția mea, Cristina, a plecat dintre noi mult prea devreme. Mi-ai dăruit iubire, putere, speranță și cele mai prețioase amintiri. Îți mulțumesc pentru fiecare clipă trăită împreună, pentru zâmbetul tău, pentru bunătatea ta și pentru tot ce ai însemnat pentru mine și pentru familia noastră. Nu există cuvinte care să descrie durerea pe care o simt.
A rămas un gol pe care nimeni și nimic nu îl va putea umple. Te voi iubi toată viața și te voi purta în inima mea până în ziua în care ne vom revedea. Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa și să-ți dăruiască odihnă veșnică. Drum lin spre cer, iubirea mea. Nu te vom uita niciodată. Eu și Aris te vom iubi mereu și te vom purta în inimile noastre până ne vom revedea”.
Alexandru Hora: „După emisiune, am realizat numeroase evenimente private”
Participarea la „MasterChef” i-a schimbat semnificativ parcursul profesional lui Alexandru Hora, aducându-i numeroase oportunități în domeniul culinar. După emisiune, a fost implicat în diverse evenimente private și și-a deschis propriul bistro, „Hai la Tinu”, proiect căruia îi dedică cea mai mare parte a timpului.
„După emisiune, am realizat numeroase evenimente private, de la nunți la lansări de produse și alte asemenea. În prezent, cea mai mare atenție o acord bistro-ului meu «Hai la Tinu». «MasterChef» a însemnat pentru mine o mare provocare, un loc în care nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge. A fost o experiență minunată. Sunt fericit că am avut ocazia să particip, am cunoscut oameni minunați, am trăit experiențe unice, de care îmi voi aminti mereu cu drag”, spunea Alexandru Hora în urmă cu ceva timp.