3 momente care au decis meciul România - Franţa

24 septembrie 2015 15:36
Ultima actualizare:
România a fost în multe momente ale jocului egala francezilor în primul meci de la Cupa Mondială

Naţionala României de rugby a evoluat cu mult curaj contra Franţei, vicecampioana lumii, în primul meci de la Cupa Mondială. ”Stejarii” au ţinut aproape de adversari mai ales în prima parte a meciului, însă pe final au cedat. Jocul, deşi cu un rezultat previzibil, a scos în evidenţă şi multe plusuri ale românilor, dar şi momente mai slabe.

50.000 de spectatori au asistat miercuri seara pe stadionul Olympic din Londra la debutul României la Cupa Mondială. Adversara ”stejarilor”: Franţa, vicecampioană mondială, echipă pe care nu am mai răpus-o de 25 de ani, de la legendara victorie de la Auch. Meciul a început bine pentru ”stejari”, fiind egalii celor din Hexagon după 20 de minute, scor 3-3. 

Eseu neacordat pentru români. Tot atunci, românii au pătruns în terenul de ţintă, dar arbitrajul video nu i-a acordat eseu lui Florin Vlaicu, oficialii considerând că acesta nu a pus mingea în zona francezilor. ”Eu cred că am culcat balonul, dar arbitrul a văzut altceva. Era cel mai important eseu al carierei, nu a fost să fie”, a spus Vlaicu, la sfârşitul partidei. Doar câteva minute mai târziu, rugbiştii din ţara noastră au ratat şi o lovitură de pedeapsă, tot prin Vlaicu, iar acela a fost primul moment care a declanşat căderea sportivilor din naţionala noastră. Francezii au punctat rapid, eseu şi transformare, iar problemele au apărut şi mai clar pentru români, care au rămas în inferioritate numerică.

Eliminarea lui Ion. Paulică Ion a primit cartonaşul galben şi a fost nevoit să stea pe margine zece minute. Cu un om în plus, adversarii s-au dezlănţuit până la pauză şi au intrat la cabine cu un avantaj destul de consistent, de 11 puncte.  „Acele zece minute de dinaintea pauzei au fost momentele cheie ale meciului, când Franţa a reuşit acele două încercări. Până atunci cred că îi dominam, dar când pierzi un jucător în faţa Franţei te costă. Şi pe noi ne-a costat 14 puncte”,  a recunoscut selecţionerul României,  Lynn Howells. Culmea, deşi cu avantaj la pauză, antrenorul Franţei a făcut o criză de nervi şi şi-a certat serios elevii. ” Ieşirea nervoasă a antrenorului de la pauză? Poate a vrut să ne trezească. Trebuia să facă ceva.  Nouă ne-a lipsit agresivitatea”, a explicat pilierul Vincent Debaty, după meci.

Greşeală de arbitraj. Partea a doua a început prost pentru români,care au încasat un alt eseu, contestat pentru o posibilă mişcare dublă. Arbitrul însă a fost de altă părere,  Parra a transformat lovitura şi acela a fost al treilea moment-cheie al jocului, din acel punct  românii au cedat iniţiativa, iar francezii s-au distanţat în câştigători, în ciuda eseului reuşit de Valentin Ursache, pe final de repriză. 

«N-am pierdut războiul»

Şeful Federaţiei Române de Rugby, Hari Dumitraş, n-a fost extrem de critic cu ”stejarii” după înfrângerea cu Franţa. Din contră. ” Am făcut un meci bun, dar nu am fost constanţi şi nu am avut încredere în puterile noastre. Am pierdut o luptă, dar n-am pierdut războiul. Am fi putut marca şi la eseul acela nevalidat... Va trebui să ne recuperăm foarte bine. Vom aduce şi sânge proaspăt, un suflu nou de jucători. Trebuie să confirmăm prestaţia bună din meciul cu Franţa şi să fim în creştere de formă”, a spus Dumitraş la DolceSport.

Fraţi în echipă, premieră la români 

Meciul cu Franţa, primul pentru ”stejari” la actuala ediţie a Cupei Mondiale, a consemnat şi un moment istoric: fraţii Andrei şi Valentin Ursache au jucat pentru echipa naţională. Mai mult decât atât, Valentin a şi reuşit singurul eseu al băieţilor noştri în disputa cu Franţa. Andrei Ursache joacă în liga a doua franceză, la Carcassonne, iar fratele său, Valentin, evoluează tot în Hexagon, la US Oyonnax.

Vine tăvălugul irlandez

România a avut un meci greu cu Franţa, dar duminică o aşteaptă o partidă infernală, contra Irlandei. Naţionala verde este în acest moment cea mai bună echipă europeană, deţinătoare a trofeului Turneului celor Şase naţiuni. „Contra Irlandei ne propunem acelaşi obiectiv ca şi în meciul cu Franţa, să nu dăm spaţii şi să jucăm un rugby bun”, spune antrenorul Lynn Howells. E clar că stejarii nu au nici o şansă în meciul cu Irlanda, adevărata miză fiind câştigarea partidelor cu selecţionatele Canadei şi Italiei. 

Mai multe