19 ani fără Ayrton Senna! Vezi un scurt remember despre brazilianul votat cel mai bun pilot din istoria F1!
Ieri s-au împlinit 19 ani de la moartea brazilianului care, la doar 34 de ani, a părăsit Formula 1 prea devreme. A condus tot timpul la putere maximă, aşa cum a şi trăit, iar asta i-a adus sfârşitul după ciocnirea de un zid de beton la peste 200 de kilometri pe oră, în Italia. În Brazilia, ţara natală, de fiecare dată pe 1 mai, Senna este comemorat cu onoruri la Sao Paolo, unde este şi înmormântat.
N-a fost cel mai titrat pilot pentru că Alain Prost, Juan Manuel Fangio şi Michael Schumacher au 4,5 respectic 7 campionate mondiale câştigate. A fost însă cel mai carismatic şi mai apreciat pentru fair play-ul său şi exemplul dat în circuit.
Ayrton Senna a fost votat de peste 200 foşti şi actuali concurenţi ai F1 cel mai mare pilot din istorie, înainte lui Michael Schumacher, Fernando Alonso sau Jenson Button, piloţi aparent mai la modă.
Senna a câştigat trei titluri de campion, 1988, 1990, 1991, are 41 de curse, a obţinut 80 de podiumuri şi 65 de pole positions. A concurat pentru patru echipe, Toleman, Lotus, McLaren şi Williams. Numele său este dus mai departe în F1 de nepotul său, Bruno Senna, care concurează în prezent pentru Williams, ca şi unchiul său.
Ayrton e însă unic şi irepetabil şi aşa va fi mereu!