3 motive pentru care a pierdut Halep în primul tur la Madrid
Românca a fost eliminată în primul tur la Madrid şi poate pierde locul 2.
Primul şoc al turneului de la Madrid s-a produs ier şi a avut-o în prim-plan pe Simona Halep. Românca, cap de serie 2, a fost eliminată în chiar primul tur al competiţiei.
Simona a fost învinsă cu scorul de 7-6, 6-3 de franţuzoaica Alize Cornet, numărul 28 mondial, părăsind arena cu ochii în lacrimi. În urma acestei înfrângeri, Halep – finalistă anul trecut în Spania – riscă să piardă locul 2 în lume. Ea va fi depăşită de Mara Sharapova dacă rusoaica va ajunge în finală. Click! vă prezintă trei motive pentru care românca a pierdut meciul de ieri în primul tur.
1. Presiunea. Chiar dacă a declarat că se simte ca acasă, că la Madrid e turneul ei preferat şi că are ca obiectiv titlul, Simona a adunat o presiune suplimentară pe umeri chiar din acest motiv.
2. Siguranţa. Sosită în Spania direct de la Stuttgart, Halep a avut timp să se acomodeze cu suprafaţa. Din păcate, acest lucru i-a dat şi o oarecare lejeritate, o siguranţă că va câştiga. De altfel, cucerirea titlului la Madrid era unul din obiectivele ei.
3. Antrenorul. Pentru prima dată în acest an, cel care a coborât să îi dea sfaturi de-a lungul meciului nu a mai fost Victor Ioniţă, ci australianul Darren Cahill. O greşeală capitală, Simona comunicând mult mai bine cu români. Dacă în trecut după un set pierdut îşi vîrsa furia pe Ioniţă, acum a fost tăcută şi a ţinut totul în ea, respectându-l prea mult pe Cahill pentru a răbufni.
Următoarul turneu la care va juca Simona Halep va fi cel de săptămâna viitoare, de la Roma.