5 scenarii privind viitorul sportiv al Simonei Halep
Liderul mondial la zi, Simona Halep a fost nevoită să ia o pauză forțată după ce s-a descoperit că suferă de hernie de disc. Există mai multe variante în care ea poate reveni în circuit
Problemele de sănătate cu care s-a confruntat Simona Halep în ultimul timp au stârnit îngrijorare în rândul fanilor ei. Anunțul făcut de sportivă, deunăzi, a dat naștere la tot felul de speculații, iar constănțeanca a revenit spunând că nu se pune problema unei intervenții chirurgicale. Iată 5 scenarii legate de viitorul sportiv al Simonei Halep:
1. Revine la Turneul Campioanelor și păstrează poziția de lider mondial
Cea mai fericită situație ar fi ca românca să se refacă prin ”exerciții și fizioterapie”, după cum a mărturisit atunci când a respins ideea intervenției chirurgicale, astfel încât ea să poată participa la Turneul Campioanelor, programat între 21 și 28 octombrie. Iar acolo să-și păstreze poziția de lider mondial fie prin performanța sa, fie ajutată de jocul rezultatelor.
2. Participă la Singapore, abandonează și pierde locul 1 mondial
Un scenariu mai puțin plăcut ar fi ca Simona să participe la întrecerea din Singapore. Să forețeze revenirea și să acuze din nou dureri la spate. Implicit o imposibilitate de a mai juca. În acest caz, ea ar putea pierde locul 1 mondial, însă riscul este destul de mic în contextul în care doar Angelique Kerber îi poate amenința poziția. Mai grav ar fi ca prin revenirea precipitată să-și agraveze problemele de sănătate.
3. Nu e prezentă la Turneul Campioanelor, dar își revine până la Australian Open
O altă posibilitate ar fi ca Halep să-și amâne revenirea pe teren pentru începutul anului 2019. Ceea ce ar însemna că ea n-ar evolua la Turneul Campioanelor chiar și cu riscul de a nu mai fi pe locul 1 în ierarhia WTA. Astfel ea și-ar mări perioada de odihnă până la Australian Open, turneul la care a jucat finala în ianuarie trecut și unde are de apărat 2.000 de puncte. De altfel, într-o intervenție la Prosport Live Ilie Năstase a declarat că Simona ar trebui să renunțe la Turneul Campioanelor. ” Mi s-a întâmplat și mie. Am făcut ruptură de ligamente. M-am dus la doctor și mi-a spus să stau șase luni. Nu am stat. Am revenit și după am mai stat șase luni. Dacă tragi de tine, se întâmplă și treaba asta”, a spus campionul tenisului.
4. Ratează Turneul Campioanelor și revine în circuit după Australian Open
Cum hernia de disc este o afecțiune complicată, evoluția ei ținând de mai mulți factori, e posibil ca Simona să lipsească de pe teren și la Australian Open. Cum ea s-a confruntat și cu alte probleme de sănătate în 2018 (la picioare), o pauză ceva mai mare nu i-ar prinde deloc rău. Mai cu seamă că românca și-a atins cele două obiective majore ale sale: să fie numărul 1 mondial și să câștige un turneu de Grand Slam. Mai mult decât atât, o pauză i-ar face bine și în contextul viitorului ei obiectiv, și anume clasarea pe podiumul olimpic la Tokyo, în 2020.
5. Se operează și e obligată să ia o pauză mult mai îndelungată
Cel mai negru scenariu este acela respins de Simona. Și anume ca ea să ajungă sub bisturiu... Situația aceasta s-a mai întâlnit în tenisul mondial. Andy Murray, de pildă, a fost nevoit să recurgă la operație tot din cauza unor dureri la spate. Iar apoi scoțianul a avut nevoie de câteva luni pentru a reveni pe teren.