5 semne bune pentru Halep

7 ianuarie 2018 16:01   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cu o săptămână înainte de Australian Open, tenismena noastră are motive întemeiate să câştige primul ei titlu de Mare Şlem.

Dubla victorie a Simonei Halep la Shenzhen trece deja în plan secund, toate gândurile liderei mondiale îndreptându-se acum spre Australian Open. Contextul e unul extrem de favorabil pentru ca românca să spargă gheaţa şi să-şi treacă în cont un Grand Slam.

La 26 de ani, Simona e una dintre cele cinci jucătoare din istorie (alături de Jankovic, Safina, Wozniacki şi Pliskova) care au ajuns pe locul 1 în lume în ierarhia WTA, dar n-au în palmares nici un trofeu major. „Este visul meu în acest an să câştig un turneu de Mare Şlem”, a mărturisit Halep după succesul de la Shenzhen. Prima ocazie bate la uşă, Australian Open urmând să debuteze lunea care vine. Din fericire, avem câteva semnale pozitive care o pot duce pe Simona Halep spre mult râvnitul titlu de Grand Slam.

*Presiunea numărului 1 nu există. Cel puţin deocamdată, constănţeanca nu simte acea crispare care apare de obicei în rândul sportivilor atunci când ajung în frunte. Dimpotrivă, aşa cum s-a văzut la Shenzhen, Simona Halep se hrăneşte din această postură de lideră mondială şi afişează la fiecare meci o atitudine de mare campioană, fiind conştientă de propria valoare.

*Serviciul s-a îmbunătăţit. Forţa mingilor trimise din serviciu a fost până acum principala slăbiciune a Simonei Halep. La Shenzhen, jucătoarea noastră ne-a arătat însă o îmbunătăţire la acest capitol, în special pe al doilea serviciu, care era extrem de vulnerabil. De exemplu, în finala cu Siniakova, Halep a avut un procentaj de 65 la sută la mingile câştigate pe al doilea serviciu.

*Serena Williams nu participă. Orice discuţie privind şansele la câştigarea unui mare trofeu trebuie să ţină cont şi de adversarele posibile. Astfel, decizia Serenei Williams de a nu participa la Australian Open 2018 (la câteva luni după ce a născut) n-are decât s-o bucure pe Halep. „Pot juca, dar nu vreau”, a ţinut să declare americanca, semn că revenirea ei în circuit se apropie.

*Celelalte mari rivale şchioapătă. Primele turnee din 2018 ne-au oferit o imagine de ansamblu asupra formei în care se află tenismenele de top după două luni de vacanţă. În primul rând, notabilă e fragilitatea fizică a Garbinei Muguruza, răpusă de crampe la Brisbane. La fel, britanica Johanna Konta şi franţuzoaica Garcia s-au retras de la acelaşi turneu din motive medicale. De asemenea, remarcabilă e forma slabă a letonei Ostapenko, eliminată în primul tur la ambele turnee la care a luat parte. La polul opus, Wozniacki şi Svitolina au confirmat aşteptările, în timp ce Venus Williams e încă o necunoscută, ea debutând în 2018 abia în această săptămână.

*Nu va fi caniculă la Melbourne. În fiecare an, căldura sufocantă din Australia reprezintă un adversar invizibil pentru tenismeni. Chiar dacă în aceste zile e un val de caniculă la Antipozi, prognoza pentru următoarele trei săptămâni e una favorabilă, cu temperaturi maxime în jurul a 30 de grade Celsius.

Mai multe