7 bombe în trei zile de US Open! Tsonga, Zverev, Wozniacki şi Kerber, eliminaţi prematur

31 august 2017 11:27   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Lupta e mare pentru ultimul turneu de mare şlem al anului, iar surprizele, pe măsură! Astfel, 13 capi de serie din rândul băieţilor şi 14 din rândul fetelor au spus deja la revedere US Openului din 2017, deşi n-au trecut nici două tururi pline.

La fete e de notat eliminarea din primul tur a Simonei Halep, care n-a putut trece nici a şaptea oară de complexul Maria Şarapova. Apoi, surprize neplăcute au fost şi Caroline Wozniacki, a cincia favorită a turneului, învinsă în turul 2 de rusoaica Ekaterina Makarova, dar şi a precedentului număr 1 mondial, Angelique Kerber, care nu se mai regăseşte şi a pierdut încă din runda inaugurală în faţa modestei japoneze Naomi Osaka.

Pe culoarul masculin a fost de asemenea mare deranj! După ce Andy Murray s-a retras înaintea primului joc din cauza unei accidentări, rând pe rând au plecat acasă germanul Alexander Zverev, favorit 4, francezul Jo Wilfired Tsonga, favorit 8, şi puştiul minune al Australiei, Nick Kyrgios, favorit 14. Pentru ei Borna Coric, Denis Shapovalov şi John Millman au fost prea puternici de această dată. Alte surprize neplăcute au fost înfrengerea lui Richard Gasquet în faţa lui Leonadro Mayer, dar şi a Joannei Konta în faţa Annei Krunic, din Serbia.

Glonţul i-a trecut pe la ureche şi legendarului Roger Federer, care a avut nevoie de 5 seturi ca să-l elimine pe americanul Frances Tiafoe.

Mai multe