A murit Anton Marian Netolitzchi, fostul mare baschetbalist al Stelei

17 martie 2021 16:01   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Fost component al echipei de baschet Steaua, Anton Marian Netolitzchi a încetat din viaţă astăzi, la vârsta de 63 de ani. Marele campion a fost răpus de COVID-19. Anunțul a fost făcut de CSA Steaua şi Federaţia Română de Baschet. Anton Marian Netolitzchi a fost unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria baschetului românesc. A început să practice acest sport la vârsta de 10 ani, iar în 1977 a ajuns la Steaua Bucureşti, singura echipă pentru care a evoluat în toată cariera, până în 1993.

În comunicatul postat pe pagina de Facebook, “Federaţia Română de Baschet anunţă cu multă tristeţe şi profund regret trecerea în nefiinţă a fostului mare internaţional Anton Netolitzchi. În vârstă de numai 63 de ani, cel mai titrat jucător al CSA Steaua Bucuresti s-a stins din viata, astăzi, la secţia ATI a Spitalului Colentina, după o lungă şi grea suferinţă cauzată de virusul Sars-Cov-2, la numai patru luni de la decesul fratelui sau Valerian Netolitzchi!”.Născut la 6 martie 1958, în București, Anton Netolitzchi a fost atras de tânăr de sportul de sub panouri. Ocupă în 1968, cu echipa liceului nr. 35 din București, locul 1 la toate categoriile de vârstă. Participă la festivaluri de minibaschet la București (1969), Suceava (1970), cucerind titlurile de campion național în intervalul 1974-1977. A fost declarat cel mai bun jucător junior din anul 1977.  Din 1977 este legitimat la CSA Steaua, echipă cu care a cucerit 11 titluri de campoin naţional cu echipa Steaua Bucureşti, primul în 1978, ultimul în 1991, iar în 1993 a câştigat şi Cupa României.  Selecționat de 46 de ori în echipele naționale de juniori și tineret (1974-1977), iar apoi de 130 de ori în cea de seniori (1978-1989). A participat la 5 ediții ale Campionatului European, grupa A, ocupând locul 10 în Germania (1985) și locul 12 în Grecia (1987). După retragerea din activitate, a fost antrenor în cadrul secţiei de baschet, a echipei roş-albastre, atât la seniori, cât şi la tineret, ocupând această funcţie până la începutul anilor 2000. Maestru al Sportului și Maestru Emerit al Sportului, a dobândit Ordinul și Medalia ”Meritul Sportiv” clasa I în 2007. Între 2001 și 2008 a fost șeful Biroului Instruire Sportivă la CSA Steaua. Fiul campionului, Anton Alexandru Netolitzchi a postat următorul mesaj pe rețelele de socializare: „După atâtea titluri câștigate ca baschetbalist cu Steaua și după atâtea rezultate cu echipa națională a României, astăzi, 17.03.2021, inima tatălui meu a încetat să mai bată. După ce în noiembrie COVID-ul l-a luat pe unchiul meu (n.r. Valerian Netolitzchi) dintre noi, același virus nenorocit l-a omorât și pe tatăl meu. Dumnezeu să te odihnească în pace, tăticule! Te iubesc și te voi iubi mereu!”

Netolitzchi era să moară la cutremurul din martie 1977

Într-o postare făcută pe pagina sa de  Facebook, în 2015, Netolitzchi a relatat cum a trăit cutremurul din 4 martie 1977. ”În jurul orei 21.00, împreună cu patru colegi de echipă, de la Liceul Sportiv nr. 35 din București, consumam o prăjitură la cofetaria Scala, de pe bulevardul General Magheru. La ora 21.21, am fost șocați de zgomotul infiorător al geamurilor mari ale cofetăriei, care au început să tremure. Masa a început să se clatine… Pământul se cutremura… Nu prea realizam noi ce se întâmplă… Gigi Neculce a conștientizat primul ce se petrece. Ne-am ridicat de la masă – plătisem consumația – și fiecare cu destinul lui. Când ieșeam din cofetărie, am văzut oamenii de la mese privindu-ne mirați de graba cu care părăseam cofetaria! Masa noastră era în colțul cofetăriei, departe de prima ușă de acces. Am ieșit în bulevard, trăgând cu mine și o angajată. Și am văzut cum semaforul suspendat din centrul intersecției a căzut pe o mașină. Și cum o porțiune a blocului unde se afla cofetaria s-a prăbușit în partea dreaptă, spre lacto-barul paralel cu bulevardul! Am ajuns – în mod normal, nu aveam ce să caut acolo – în mijlocul bulevardului, printre rânduri de mașini, autobuze și troleibuze. A urmat un vuiet puternic și am fost învăluit de un nor de praf provocat de prăbușirea unei părți din blocul Scala! A urmat o clipă de liniște profundă! Când s-a ridicat norul de praf, am realizat dezastrul produs de cutremur și faptul că am avut zile! Dacă blocul se prăbușea spre bulevard, consecințele puteau fi tragice pentru mine! Așa a vrut Dumnezeu! Să aniversez astăzi, 38 de ani! Minunea de la cofetăria Scala. M-am născut a doua oară! Le urez, cu această ocazie, ”La multi ani!”, fraților mei de conjuctură Richter Gigi Neculce , Richter Voicu Suciu, Richter Alexandru Buzeșteanu și Richter Radu Popovici!”, a scris Netolitzchi, care urma să-și sărbătorească ziua de naștere pe 6 martie 1977. 

Mai multe