A ținut în șah 80 de piloți! Vezi ce a făcut o femeie la Brașov!

16 octombrie 2016 15:12   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Brașovenii au putut admira în acest weekend o adevărată colecție de super-mașini de milioane de euro. Cei mai tari piloți din Romania s-au duelat pe Drumul Poienii la "Trofeul Opel", ultima etapă a sezonului din campionatul național de viteză în coastă.

Copiii și turiștii și-au făcut selfie-uri lângă cele două mașinii Ferrari prezente la start și lângă monopostul Tatuus în stil Formula 1.

"Ne propunem să intensificăm interesul pentru motorsport. Aceasta asociere are la bază pasiunea pentru excelență. Suntem un producător de vehicule, dar în primul rând suntem pasionați de lucrurile făcute cum trebuie și de aceea suntem alături de Mihai Leu", a declarat Cristi Milea, directorul Opel România.

Printre cei 81 de piloți aflați pe lista de start s-a aflat o singură femeie, frumoasa Vanessa Cadar. Deși a concurat pe un model Citroen Saxo de clasă mică, singura femeie pilot din concurs s-a descurcat foarte bine și s-a clasat la mijlocul clasamentului la antrenamente. "Faptul că am depășit în clasament mulți bărbați, e o dovadă și că femeile știu să conducă. Motorsportul e o pasiune mare și am vise mari. Sunt convinsă că o româncă poate ajunge în anii următori în campionatul mondial, poate chiar eu!", a declarat singura femeie pilot de la "Trofeul Opel".

Co-organizator al "Trofeului Opel", fostul campion mondial de box Mihai Leu s-a arătat încântat de reușita evenimentului și crede că motorsportul autohton este pe un trend pozitiv. În 2017, fostul campion de raliuri are un proiect ambițios: să organizeze show-uri de raliuri în centrul celor mai mari orașe din România. "În ciuda crizei financiare, campionatul autohton s-a dezvoltat și există din ce în ce mai multe mașini scumpe. Motorsportul românesc are viitor. În 2017 intenționez chiar să organizez un campionat de super-rally în orașele mari. Pentru că se anunțâ un număr mare de fani, cred că proiectul va avea mare succes", a precizat Mihai Leu.

Mai multe