Accesul în sălile de fitness şi aerobic din România se va face numai pe bază de programare

13 iunie 2020 15:48   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Conform Ordinului emis de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial, accesul în sălile de fitness şi aerobic se va face numai pe bază de programare şi după triajul observaţional şi termometrizare.

Se va ţine evidenţa persoanelor care au folosit sala în fiecare interval orar. Numărul de persoane care se antrenează la un moment dat va fi limitat în funcţie de capacitatea sălii, astfel încât fiecărei persoane să-i revină un spaţiu de 7 mp în cazul exerciţiilor la aparate şi 10 mp în cazul exerciţiilor de tip aerobic.Se va evita utilizarea aparatelor în regim de circuit şi se va încuraja utilizarea unui singur tip de aparat în cadrul aceleiaşi sesiuni de antrenament.Se delimitează spaţiile de exerciţii, cu menţinerea distanţei fizice de minim 1,5 metri între orice două persoane la exerciţiile pe aparate şi de minim 2 metri la exerciţiile de tip aerobic.Aparatele vor fi dezinfectate înainte şi după fiecare utilizator.De asemenea, se interzice folosirea în comun a duşurilor, saunei şi altor zone cu risc mare de transmitere a virusului.Vestiarele trebuie să fie prevăzute cu materiale de curăţenie şi dezinfecţie a mâinilor şi vor fi curăţate înainte şi după fiecare utilizare.

Mai multe