"Adevărul Holding" şi-a încercat forţele la rugby cu Jandarmeria şi Poliţia

4 iulie 2010 1:18   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cu noaptea în cap, componenţii echipei de rugby în 7 "Adevărul Holding" s-au prezentat ieri la Complexul Sportiv "Arcul de Triumf" din Bucureşti. Ei au pierdut meciurile cu Wind94 (0-20) şi Jandarmeria Română (5-30), iar la final au disputat un amical cu echipa Poliţiei Române, câştigătoarea Turneului Metropolitan.

VEZI GALERIE FOTO DE LA TURNEUL DE RUGBY

Cu doar trei antrenamente în picioare şi cu un efectiv din care numai jumătate din jucători puseseră mâna pe balonul oval până în urmă cu o lună, "Adevărul Holding" nu şi-a făcut iluzii că poate câştiga vreun meci la această competiţie organizată de Galaxia Sport şi Asociaţia Metropolitană în colaborare cu Federaţia Română de Rugby, competiţie rezervată amatorilor. Obiectivul propus de noi a coincis, aşadar, cu cel dat de Pierre de Coubertin în urmă cu un secol: Important este să participi!

Cum câţiva colegi dormiseră destul de puţin în noaptea precedentă, fiind de serviciu în redacţie - "M-am rugat să nu fie prelungiri la Uruguay - Ghana, însă de ce mi-a fost frică nu am scăpat!", ne mărturisea Alexandru Ştefan, responsabil pe paginile CM de fotbal -, echipa noastră a avut un debut ezitant, marcat de trac. Ea a avut şi ghinionul că a deschis turneul, însă a jucat cu gândul de a-şi respecta adversari, unii dintre ei cu trecut în rugby-ul nostru, precum şi principiile acestui sport al gentlemanilor.

După un moment de reculegere ţinut în memoria victimelor inundaţiilor care au răvăşit România săptămâna trecută, "Adevărul Holding" a început disputa cu Wind94, o echipă animată de Silviu Tofan, fost component al naţionalei de juniori şi al Stelei, frate al fostului internaţional Ionuţ Tofan. "Îmi era teamă că vă veţi repezi toţi la adversarul cae are balonul. Aţi văzut că pe teren este altceva. La antrenamente am făcut câteva scheme, însă în meci e greu să le pui în practică. Am avut ocazia de a pătrunde spre buturi, însă lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul. Tu, de pildă, puteai să iei balonul, care era la pâmânt, însă ai aşteptat să vină un coleg... Mai mult curaj. Nu aveţi de ce să vă temeţi. Şi mie mi-a fost greu fiindcă la un moment dat trebuia să fac schimbările şi, fiind pe teren, îmi dădeam seama mai greu care ar fi cele mai bune soluţii", ne-a spus antrenorul-jucător Florian Beşliu la finalul meciului pierdut (0-20) în faţa lui Wind94.

Din păcate, Mihai Valentin Duţă, unul dintre ziariştii noştri cu trecut rugbystic, s-a accidentat în această partidă (i-a cedat genunchiul în momentul în care a fost placat). Astfel că am pierdut unul dintre oamenii capabili să limpezească jocul nostru. Mihai s-a consolat doar cu faptul că a avut ocazia de a-l întâlni în tribună pe fostul internaţional Gheorghe Dragomirescu-Rahtopol, cel care i-a fost antrenor alături de Vasile "Mao" Constantin.

La meciul cu numărul doi, cel cu Jandarmeria Română, am reuşit să păstrăm mai mult balonul, însă partenerii noştri de întrecere ne-au dominat prin gabarit - autorul acestor rânduri a renunţat imediat la gândul de a-l bloca pe Nicu Ungureanu, care, cu un plus experienţă, dar şi de vreo 20-30 de kilograme, a trecut pe lângă el precum acceleratul prin Chitila. "Obişnuit să joc rugby în 15, m-am dus să sparg... M-am trezit prins de trei adversari, fără susţinere. Unul îmi spunea, în glumă, să fiu rău...", mărturisea amuzat, la final, Adi Onică. După câteva ocazii ratate - Adrian Popa a fost placat la vreo cinci metri de terenul de ţintă -, pe final Florian Beşliu a marcat primul şi singurul nostru eseu la acest turneu, unul prin care am reuşit să ne salvăm onoarea.

Turneul de rugby în 7 a fost câştigat de Poliţia Română, care a avut în componenţă o mare parte din jucătorii de treisferturi care evoluau la Dinamo, în anii 90 - Cătălin Mihai (căpitan), Cristian Hîldan, Şerban Gurănescu, Florian Dara, Nicolae Oprea, Mihăiţă Bîgiu, Horaţiu Bărgăunaş şi Vasile Ghioc. Ea a practicat cel mai frumos rugby, jucând cu inteligenţă fiecare meci - la varianta în 7 contează mult condiţia fizică şi dibăcia jucătorilor de a găsi culoare de pătrundere prin apărarea adversă. Pe locurile următoare s-au clasat formaţiile Jandarmeriei şi Pompierilor din Bucureşti. După festivitatea de premiere, echipa Poliţiei a acceptat să dispute un amical în compania noastră, permiţându-ne să deschidem şi scorul - "Ieşiţi cât mai aveţi ocazia!", ne-a strigat cineva din tribună după această reuşită.

La rugby-tag (formă a rugby-ului în care nu sunt permise placajele - jucătorii au două eşarfe la o centură, smulgerea lor obligându-l pe purtătorul de balon să dea mingea adversarilor) victoria a revenit Jandarmeriei, în timp ce titlul de cel mai bun jucător a fost câştigat de... Daniela Stoian, componentă a echipei bloggerilor.

Echipa "Adevărul Holding" va continua să se pregătească cu gândul ca la toamnă, la următorul turneu, să reuşească mai mult decât un eseu... Acum am ocupat locul 7, după echipele Primăriei Capitalei, cu câţiva jucători de la CSM în lot, Wind94 şi Triumph, cu ofiţerul de presă al FRR, Lucian Lorin, la egalitate de puncte cu selecţionatele irlandezilor (Irish Spirit) şi a străinilor rezidenţi în Bucureşti (Barbarians).

GRUPA ROŞIE1. Jandarmeria Română   2   2   0  0   42 - 15      9   2. Wind94 Team                     2   1   0  1   30 - 12      63. Adevărul Holding        2   0   0  2     5 - 50      0

REZULTATE   Wind94 Team - Adevărul Holding                    20 -    0Jandarmeria Română   - Wind94 Team              12 -  10  Adevărul Holding - Jandarmeria Română   5 -  30

 GRUPA GALBENĂ1. AS Pompierul                2    2   0   0    44 - 15       9 2. Primăria Bucureşti    2    1   0   1    37 - 12       63. Irish Spirit    2    0   0   2      5 -  59      0 REZULTATEIrish Spirit - AS Pompierul                     5 - 32Primăria Bucureşti - Irish Spirit          27 -   0AS Pompierul - Primăria Bucureşti  12 -  10

 GRUPA ALBASTRĂ1. Poliţia Română            2    2    0    0    72 - 10     10 2. Triumph                          2    1    0    1    24 - 37       53. Barbarians                 2    0    0    2    15 - 64       0 REZULTATEBarbarians - Triumph                  5 - 24Poliţia Română - Barbarians 40 - 10Triumph - Poliţia Română                            0 - 32  

 F I N A L E AS Pompierul - Poliţia Română                 5 - 37Jandarmeria Română - AS Pompierul     40 -   5Poliţia Română - Jandarmeria Română   34 -  12

 CLASAMENT FINAL1.   POLIŢIA ROMÂNĂ                 4     4    0    0    143 - 27      202.   Jandarmeria Română    4     3    0    1     94 - 54      143.   AS Pompierul                   4     2    0    2     54 - 92        94.   Primăria Bucureşti          2    1    0    1      37 - 12       65.   Wind94 Team                        2    1    0    1      30 - 12       66.   Triumph                                2    1    0    1      24 - 37       57.   Adevărul Holding            2    0    0    2        5 - 50       08.   Barbarians                         2    0    0    2      15 - 64       09.   Irish Spirit                          2    0    0    2        5 - 59       0

 RUGBY TAG

 REZULTATE

Mai multe