Adi Vasile spune că handbalistele României nu resimt presiune înaintea partidei cu Norvegia de la CM

7 decembrie 2021 11:58   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Adi Vasile a subliniat faptul că ”fetele au fost foarte drăguţe. Și-au scos încălţările la uşă. A fost un Moş Nicolae foarte drăguţ şi sunt momente importante, pentru că pe noi ne prinde Moşul la câte un turneu final. Și sunt acele mici bucurii pe care ni le facem pe lângă momentele bune din meci”, a spus Adrian Vasile, care s-a referit apoi la testul cu Norvegia: ”Nu e presiune. E un meci de handbal cu campioana europeană. Aşa că e o bucurie. Este un meci care trebuie să creeze foarte multă bucurie, foarte multă ambiţie. E unul din meciurile foarte frumoase de jucat. Împotriva Norvegiei trebuie să fim 60 de minute la un potenţial maxim. Cred că până acum am avut o prestaţie corectă, iar de acum ne îndreptăm către partea de mijloc a turneului”.

Antrenorul s-a referit și la sprijinul primit de echipa României în Spania: ”Ne-am bucurat foarte tare să avem susţinerea românilor la primele două meciuri. Aşa că aşteptăm ca la meciul împotriva Norvegiei să fie şi mai numeroşi, să ne bucurăm de scandările tricolore din sală. E o adevărată plăcere să joci cu fani în spate, lucru care ne lipseşte în ţară. Aşteptăm să ne bucurăm şi să-i bucurăm şi pe ei”.

Meciul România - Norvegia e programat astăzi (marți, 7 decembrie), la ora 21.30, fiind transmis de Digi, Look și Telekom. În faza a doua a competiției, România va evolua în Grupa Principală II alături de Norvegia și câștigătoarea disputei de marți, 7 decembrie, dintre Kazahstan și Iran, precum și de prinele trei clasate din Grupa D (Țările de Jos, Suedia și, cel mai probabil, Uzbekistan). În această fază a competiției misiunea va fi mult mai dificilă, doar primele două clasate mergând mai departe în fața sferturilor de finală (locurile 1-8). 

Campionatul Mondial de handbal

Grupa C

Meciuri disputate

România - Iran 39-11

Norvegia - Kazahstan 46-18

România - Kazahstan 38-17

Iran - Norvegia 9-41

Meciurile de astăzi (marți, 7 decembrie)

Kazahstan - Iran (19.00)

Norvegia - România (21.30)

Clasament

1. Norvegia 4 puncte (+60)

2. România 4 puncte (+49)

3. Kazahstan 0 puncte (-49)

4. Iran 0 puncte (-60)

Mai multe