Adolescentul din 2005 s-a făcut mare. Cum arăta Nadal la 18 ani, când a câștigat prima dată la Roma
Spaniolul Rafael Nadal a cucerit pentru a noua oară titlul la Roma, învingându-l în finală chiar pe liderul mondial, Novak Djokovic. Pentru Rafa eceasta a fost a noua victorie în capitala Italiei, prima venind în 2005, când ibericul avea doar 18 ani..
Nadal l-a învins cu scorul de 6-0, 4-6, 6-1 pe liderul mondial, Novak Djokovic și a câștigat al 34-a turneu Masters 1000, devenind din nou lider solitar al acestor turnee. Este urmat de Nole, cu 33 de trofee și cu siguranță că acest duel va fi unul foarte pasionant în continuare.
Pentru spaniol este al nouălea succes la Roma și al doilea consecutiv. El a mai câștigat titlul în 2005, 2006, 2007, 2009, 2010, 2012, 2013 și 2018. Chiar dacă toate trofeele au fost foarte importante pentru iberic, primul titlu cucerit de Nadal la Roma, cel din 2005, are o poveste specială. Spaniolul era un adolescent cu plete, în vârstă de doar 18 ani, aflat în căutarea succesului. El sosise în capitala Italiei după ce cucerise titlurile de la Monte Carlo, unde câștigase primul turneu Masters 1.000 și de la Barcelona. Succesele l-au făcut să intre atunci în Top 10, postură din care a abordat și competiția italiană. A ajuns în finală, iar acolo l-a întâlnit pe argentinianul Guillermo Coria, pe care-l mai învinsese în acea primăvară în ultimul act de la Monte Carlo. De data aceasta, Nadal s-a impus cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, 4-6, 7-6, in 5 ore și 14 minute, la capătul a ceea ce avea să fie cea mai lungă finală disputată vreodată în ATP în Era Open până în acel moment, adică până la 8 mai 2005.