Aflată în lupta pentru promovare în Serie A, Lecce a pus ochii pe George Puşcaş

1 ianuarie 2022 11:16   Alte sporturi

Aflată pe locul 4 în Serie B, Lecce ar fi interesată de transferul lui George Pușcaș (25 de ani). În acest moment, atacantul e legitimat la formația engleză Reading din liga a doua.

Potrivit tuttomercatoweb.com, gruparea italiană îl monitorizează pe Puşcaş. “Atacantul echipei Reading şi al reprezentativei României ar putea fi una dintre primele idei pentru perioada de transferuri din ianuarie”, a scris sursa citată.

George Pușcaș a fost jucătorul lui Inter Milano

George Puşcaş este legitimat la Reading din 2019, răstimp în care a disputat 80 de meciuri pentru această formație și a marcat 16 goluri. Născut în 8 aprilie 1996, la Marghita, acesta s-a format ca fotbalist la Liberty Oradea (2008-2012). Apoi, a debutat ca senior la Bihor Oradea (2012/2013). El a jucat în Italia la Inter Milano (2013-2018), fiind împrumutat la Bari (2015/2016), Benevento (2016-2018) și Novara (2018). În 2019, a ajuns la Palermo, iar mai apoi la Reading.

Pușcaș a fost internațional U17, U19 și U21, iar din 2018 încoace a evoluat în 26 de meciuri pentru prima reprezentativă a României, marcând 8 goluri pentru aceasta.

Lecce luptă pentru promovarea în Serie A

Lecce se află pe locul 4 în Serie B, la egalitate de puncte (31) cu Benevento și Monza. Podiumul este ocupat de Pisa (38 puncte), Brescu (34) și Cremonese (32). Primele două clasate promovează direct în Serie A. Ocupantele locurilor 3 și 4 se califică în semifinalele Play-Off-ului de accedere în elită, iar cele de pe pozițiile 5, 6, 7 și 8 joacă în sferturile de finală ale Play-Off-ului.

Mai multe