Agassi a luat droguri timp de un an
În urmă cu câteva zile, presa internaţională a publicat câteva pasaje din autobiografia lui Agassi, care va fi pusă în vânzare la începutul lunii viitoare, în care campionul din Statele Unite dezvăluia că a utilizat metamfetamină în 1997, fiind depistat pozitiv cu ocazia unui control antidoping, însă a scăpat de suspendare după ce i-a minţit pe responsabilii Asociaţiei Tenismanilor Profesionişti.
El a declarat, în faţa comisiei care l-a audiat atunci, că drogurile au ajuns "din greşeală" în organismul său, după ce a băut dintr-o sticlă cu suc a asistentului său, în care acesta amestecase "crystal meth", numele sub care este cunoscută metamfetamina în SUA.
"Când te apuci să spui povestea vieţii tale, trebuie să o faci cu sinceritate. Mai ales atunci când titlul cărţii este +Open+", a precizat Agassi.
Mai citeşte:
Andre Agassi a recunoscut că a luat droguri
Federer e şocat după ce a aflat că Agassi s-a drogat
Fostul tenisman a mai făcut şi alte dezvăluiri, recunoscând între altele că a purtat la un moment dat o perucă, pe care a fost la un pas să o piardă în timpul ediţiei din 1990 a turneului de la Roland Garros. Agassi a mai precizat că a fost gelos pe fosta sa soţie, Brooke Shields, atunci când aceasta juca în serialul 'Friend' alături de actorul Matt LeBlanc.
Brooke Shields a dorit picioarele perfecte ale lui Steffi Graff, Agassi a ajuns la ele
Potrivit campionului american, înaintea căsătoriei sale cu Brooke Shields, actriţa a lipit pe frigider o fotografie cu Steffi Graff, actuala soţie a lui Agassi, al cărei corp îl considera perfect.
"Este femeia perfectă, cu picioarele perfecte, mi-a spus. Picioare pe care Brooke dorea să le aibă la fel", a adăugat Agassi.
Dezvăluirile fostului campion american au fost criticate de aproape toţi marii jucători aflaţi în prezent în activitate, singurul care i-a luat apărarea fiind compatriotul său Andy Roddick. Acesta a spus că Agassi va rămâne mereu idolul său, datorită modului în care l-a tratat şi l-a ajutat la începutul carierei.