Ajla Tomljanovic atrage fanii pe rețelele sociale - FOTO

9 februarie 2021 22:48   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep revine azi în cursă la Australian Open. Ea va juca de la ora 10.00 contra australiencei Ajla Tomljanovic, una dintre cele mai mediatizate tenismene din circuit, în special în timpul relației cu Nick Kyrgios.

În vârstă de 27 de ani și ocupantă a locului 72 în clasamentul mondial, jucătoarea de la Antipozi se va afla pentru a patra oară față în față cu a doua favorită a turneului. Românca a câștigat toate meciurile disputate până acum. Alja a fost una dintre cele mai mediatizate jucătoare din WTA în perioada 2017 – 2019, atunci când era iubita lui Nick Kyrgios, băiatul rău al circuitului masculin. Apoi, ea l-a părăsit și a devenit iubita unui jucător și mai bine clasat, Matteo Berrettini, ocupant al locului 10 în lume.

Simona, care nu a ascuns niciodată că obiectivul ei este cucerirea titlului la Melbourne, a declarat că se așteaptă la o confruntare dificilă azi: ”Este întotdeauna dificil să joci împotriva unei sportive care loveşte foarte tare mingea, aşa cum este Tomljanovic. Aşa că trebuie să fiu puternică pe picioare, să mă concentrez asupra mea şi să dau tot ce am mai bun”, a spus românca.

În noaptea de marți spre miercuri urmau să mai joace și ale șase românce. Sorana Cîrstea a întâlnit-o, în jurul orei 3.00 dimineața, pe Petra Kvitova, iar de la ora 1.00 ar fi trebuit să aibă loc meciul de dublu 100% românesc dintre perechile Andreea Mitu/ Raluca Olaru și Monica Niculescu/ Patricia Ţig.

Mai multe