Alain Prost vrea să câştige Trofeul Andros cu Dacia

4 decembrie 2009 18:57   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Câştigător în 2006 şi 2007 al Trofeului Andros, francezul a descris într-un interviu acordat cum a decurs întâlnirea cu noua maşină: "A fost o oportunitate. Am dorit să particip în continuare la Andros. Cum Toyota a decis să se retragă aveam nevoie de un nou partener. Dacia îmi pemite să găsesc o motivaţie, să lucrez la un nou proiect. Unul dublu, pe de o parte sportiv, pe de altă parte de marketing, existând o strategie adevărată a grupului de a ridica marca Dacia. Este un proiect câştigător căci sunt sigur că va reuşi".

Întrebat care este obiectivul pentru ediţia 2009 a Trofeului Andros Alain Prost a răspuns direct: "Trebuie să fim cât mai sus de la primele curse, apoi să progresăm. Este exact strategia inversă a unor concurenţi care vor să obţină maximum de puncte de la început. Esenţial este să fim competitivi şi a ne bate până la capăt pentru trofeu".

Cu toate că au fost încercări de internaţionalizare a sa, prin organizarea unor curse în Andorra sau Quebec, Trofeul Andros este o competiţie ce se desfăşoară în Franţa începând din 1990. Ideea de a desfăşura o întrecere automobilistică pe o pistă acoperită de gheaţă îi aparţine fostului pilot Max Mamers şi preşedintelui societăţii Andros, Frederic Gervoson, doi pasionaţi de rugby şi de curse auto. Cele mai multe victorii (10) în respectiva competiţie le-a înregistrat Yvan Muller. 

Mai multe