Aleargă în inima Carpaților pentru sportivii paralimpici

16 mai 2019 18:15   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Ajuns la ediția aniversară cu numărul 10, DHL Carpathian Marathon este susținut de sportivi și persoane publice, care au decis să fie alături de evenimentul care oferă șansa unei aventuri de 10, în inima Carpaților. Aceștia susțin, astfel, și cauza sportivilor paralimpici români în drumul spre Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020.

Pasionați de alergare, profesioniști sau amatori, iubitorii de sport și de natură sunt așteptați pe 22 iunie, la Cheile Grădiștei Fundata, să se alinieze la start la una dintre probele de Maraton, Semimaraton sau Ștafetă. Cei mici, cu vârsta între 5 și 13 ani, se pot înscrie la Crosul Copiilor. DHL Carpathian Marathon powered by MPG susține sportul și dezvoltarea armonioasă a copiilor și a tinerilor, așa încât oferă înscriere gratuită tuturor participanților sub 18 ani!

Sportivi de top, campioni iubiți în întreaga lume, persoane publice și bloggeri, adepți ai unui stil de viață echilibrat și sănătos, s-au alăturat comunității DHL Carpathian Marathon. Printre ei, se numără: Constantina Diță, Andreea Răducan, Gabriela Szabo, Monica Roșu, Dragoș Bucurenci, Mihai Morar, Andreea Berecleanu, Sonia Argint Ionescu, Carmen Negoiță, Nicolle Stănese, Chef Simona Pope, Dr. Șerban Damian, Ellie White, Eli Roman,  Florentina Opriș și Cristian Șimonca (bloguluotrava.ro). O parte dintre ei se vor falinia la start, pe 22 iunie, iar mesajul lor este comun: ”Oferă-ți șansa unei aventuri de 10 și dă mai departe binele!” Toți participanții vor alerga și anul acesta pentru sportivii paralimpici români, scopul fiind de a strânge o sumă cât mai mare, pe care să o donăm Comitetului Național Paralimpic. 

Constantina Diță, singura campioană olimpică la maraton a României, va participa și în acest an la eveniment: “Sunt foarte încântată să fiu din nou alături de DHL Carpathian Marathon powered by MPG, la o ediție cu totul specială, aniversară! Îmi place foarte mult să alerg pe trasee montane și îmi doresc ca pe 22 iunie să pot alerga la proba de semimaraton. Apreciez foarte mult cauza pe care DHL Carpathian Marathon powered by MPG continuă să o susțină. Sportivii paralimpici români chiar au nevoie de tot sprijinul nostru! Ei merită să țintească cât mai sus și noi să le oferim puterea și șansa de a-și urma visurile”, a precizat ea.

”Mă alătur cu drag, și la ediția din acest an, unui eveniment de care mă leagă multe amintiri frumoase. DHL Carpathian Marathon powered by MPG e mai mult decât o cursă de alergare, e șansa de a te bucura de Carpații României, de a cunoaște iubitori ai acestui sport, de a trăi adrenalina pură și de a contribui la visul sportivilor paralimpici români, cauza socială a evenimentului. Susțin cu bucurie un astfel de eveniment, care îndeamnă la sport și la fapte bune!”, a declarat Gabriela Szabo.

”Povestea DHL Carpathian Marathon a ajuns la cea de-a zecea ediție, ceea ce ne face să fim foarte mândri. Tradiția și implicarea socială sunt elementele care fac acest eveniment aparte, fiind unul dintre primele evenimente de alergare montană din România ce și-a păstrat ADN-ul de-a lungul timpului. Particip în fiecare an la proba de ștafetă și mă încarc cu energie pozitivă de la miile de participanți! Mă bucur că și anul acesta, pentru al cincilea consecutiv, vom susține sportivii paralimpici, astfel încât ei să aibă șansa de a participa la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020 și de a reprezenta România cu succes. Ne vedem la linia de start, pentru o experiență de nota 10!”, a declarat Daniel Kearvell, Director General DHL Express România.

Înscrierile la DHL Carpathian Marathon powered by MPG continuă pe www.maratondhl.ro, secțiunea Înscriere! Până pe 31 mai, puteți beneficia de pachetul Regular, la prețul de 125 lei / participant pentru persoanele fizice și 140 lei / participant pentru companii. După 1 iunie, înscrierea se face contra sumei de 140 lei / participant pentru persoanele fizice și de 160 lei / participant pentru companii.

Mai multe