Alin Firfirică s-a calificat în finala CE de la disc cu al 3-lea rezultat

7 august 2018 18:35   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Elev al Danielei Costian, Alin Firfirică se va lupta mâine pentru o medalie la CE de atletism de la Berlin.

Cu dublă legitimare la CSA Steaua și CSU Suceava, Alin Firfirică a avut o evoluție sigură în calificările de astăzi, când s-a clasat pe locul 2 în grupa semifinală A, cu o aruncare de 64,79 metri. La ”general” el a fost întrecut de suedezii Simon Pettersson (64,82 m) și Daniel Stahl (67,07 m). Discobolul de 22 de ani va concura în finala de mâine, de la ora 21.20, cu gândul la o medalie. Reușita lui Firfirică a mai atenuat din supărarea provocată de rezultatele nesatisfăcătoare de luni: Cristian Staicu – locul 22 la săritura în lungime (7,52 m), Marius Gag - locul 23 la aruncarea greutății (19,26 m),  Ionuț Neagoe - locul 32 în serii la 100 m  (10,56) și Ioan Melnicescu – loc 39 în serii la 100 m (10,88). Tot astăzi, la 400 metri garduri, Sanda Belgyan s-a calificat în semifinale, stabilind, cu 56,68 secunde, un record personal. Iar la masculin, la 400 m, aceeași performanță a fost reușită de Robert Parge, calificat de pe locul 2 în seria a 3-a (45,99 s), acolo unde l-a întrecut pe favorit, britanicul Martyn Rooney.

Mai multe