Alin Petrache, după inaugurarea noului stadion Arcul de Triumf: ”Aici a fost, este și va fi templul rugbyului românesc!”

5 decembrie 2020 16:47   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Sportul cu balonul oval are, de vineri, o arenă de cinci stele, inaugurată în prezența premierului Ludovic Orban, ministrului Sportului, Ionuț Stroe, șefului COSR, Mihai Covaliu, a președintelui Federației Române de Rugby, Alin Petrache și a primarului Capitalei, Nicușor Dan.

28,5 milioane s-au investit în bijuteria rugby-ului românesc, un stadion care a fost construit în mai puțin de doi ani  și care beneficiază de dotări de ultimă generație: gazon hibrid, sistem de încălzire, aparate de fotosinteză, iluminat integral LED, sisteme de supraveghere video cu peste 100 camere. În plus sportivii vor avea la dispoziție pe lângă un hotel cu 42 de camere, un centru de refacere și tratament, bazin de înot, saună ozon, magneto terapie, gimnastică medicală, biodex, crioterapie, săli de masaj.

Șeful rugby-ului românesc a fost extrem de emoționat la inaugurarea noii arene.

”Inaugurarea acestui stadion este o mândrie a rugbyului românesc și pot spune că toți predecesorii istoriei rugbystice care s-au format, pregătit și jucat aici sunt în sufletul lor mulțumiți de ceea ce a ieșit. Acest stadion este și va fi zeci de ani, sute de ani, templul rugbyului românesc. Este inima acestui sport și cu siguranță următoarele generații care vor ajunge să joace pe acest stadion vor simți acest lucru”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Și premierul Ludovic Orban a subliniat că arena va fi dedicată, în cea mai mare parte, sportului cu balonul oval și a precizat că speră ca stadionul să găzduiască meciuri de la Mondialul de tineret de rugby din 2022. ”Deși stadionul a fost construit ca arenă de antrenament pentru Campionatul European de fotbal, va fi templul rugbyului românesc, o arenă dedicată rugbyului Doresc naționalei de rugby cît mai multe succese pe acest stadion”, a dezvăluit Ludovic Orban.

”Aceasta este una dintre cele mai frumoase și moderne are din România. Este un complex sportiv cu un centru ultramodern de medicină sportivă, găzduiește un hotel, cu siguranță va fi un centru de mare interes al sportului românesc. Rugbyul va avea astfel la dispoziție o arenă ultramodernă, o casă nouă, care va găzdui toate competițiile și pregătirea sportivă a Federației Române e rugby. Nu în ultimul rând, această arenă este un obiectiv frumos și pentru București, sportul contribuind astfel la urbanizarea și modernizarea Capitalei”, a declarat Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului.

”Stadionul ne obligă la performanță”

Cu noua arenă gata, gândul șefului de la rugby se duce direct la campania de calificare la următoarea Cupă Mondială. ”Cu siguranță jucătorii care vor evolua în preliminariile pentru Cupa Mondială din  Franța 2023 vor gândi altfel când vor călca pe acest gazon. Puterea pe care ne-a dă pământul acesta, iarba, va fi un lucru care va conta foarte mult și cred că echipa națională se va califica la următoarea Cupă Mondială. Eu cred că jucătorii care evolua pe acest stadion vor fi exemple pentru copiii care se vor apuca de acest sport”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Alin Petrache a salutat și realegerea lui Octavian Morariu în fruntea Rugby Europe. ”Este o zi binemeritată pentru rugby-ul românesc, vreau să-l felicit pe Octavian Morariu. Avem nevoie de cât mai multe personalități din România în fruntea forurilor internaționale, la toate sporturile”, a mai spus Petrache.

Inedit despre noul Stadion Arcul de Triumf

Valoarea investiției: 28,5 milioane euro

Structura de rezistență – peste 16.000mc beton

Peste 2000 toe armătură

Peste 850 tone confecție metalică

Iluminat integral LED

Peste 78.000 metri de conductor electric

136 tablouri electrice

Iluminat nocturne  2000lx – 420 corpuri de iluminat 500W

Supraveghere video cu circuit închis cu peste 100 camere de filmat

2 tabele de marcaj

Panouri afișaj perimetral – 240m

Peste 18.000 metri de conducte

Sistem de încălzire asigurat prin 10 cazane cu putere termică de 2200 KW și aparate cu recuperare de căldură în regim inverter

Control acces prin turnicheți

Număr locuri în gradene 8156

Suprafața de joc 80 x120.5 metri

Gazon hibrid – gazon natura ranforsat cu fibre sintetice

Sistem încălzire cu glicol

Aparate de fotosinteză

Sală de conferință cu 54 locuri și patru canale de traducere simultană.

Centru de îngrijire sportivi :

Bazin de înot 10 x 20 metri

Cabinet medical

Saună și masaj

Biodex

Crioterapie

Saună ozon

Magneto terapie

Gimanstică medicală

Centru de cazare – recepție, salon mic dejun, 42 de camere.

Mai multe