Am trecut prin chinurile Nordului

15 decembrie 2016 20:32   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Dacă n-ar fi existat Nordul continentului, naţionala feminină de handbal ar fi fost fără probleme campioană europeană. Norvegiencele şi danezele au fost însă mai bune şi ne-au lăsat în afara semifinalelor.

21-23 cu Norvegia, chiar în primul meci de la Euro, şi ­17-21 cu Danemarca, joi seară, au fost rezultatele care au încheiat parcursul tricolorelor la turneul final din Suedia.

România a cedat astfel în faţa handbalistelor nordice, rămânând cu amintirea victoriilor frumoase contra Rusiei, Ungariei, Croaţiei şi Cehiei. Din păcate, Danemarca era o echipă la îndemâna jucătoarelor noastre, dar ceva n-a funcţionat cum trebuie, în frunte cu evoluţia Cristinei Neagu, care a dat numai trei goluri.

„N-am avut prospeţime, apărarea nu a funcţionat, mintea nu a funcţionat. Am venit fiecare cu accidentări la acest turneu şi nu ne-am antrenat cum trebuie”, au fost explicaţiile vedetei naţionalei României. „Antrenorul lor plângea. Vă daţi seama câtă frustrare au strâns de anul trecut când le-am bătut de două ori?”, a completat Neagu. „Problema e că nu am avut forţă fizică şi am fost depăşite la acest capitol”, a concluzionat selecţionerul iberic Ambros Martin.

Azi avem «antrenament» cu GermaniaNaţionala României va mai disputa un meci la Euro 2016, contra Germaniei, într-o partidă fără o miză deosebită. „Finala” pentru locurile 5-6 nu mai are nici o importanţă din cauza faptului că echipele calificate direct la Mondialul de anul viitor au fost deja stabilite (cele trei semifinaliste, în afara Norvegiei). Meciul România – Germania se va juca azi la Göteborg, de la ora 16.45, înaintea semifinalelor Olanda – Danemarca şi Norvegia – Franţa.

Mai multe