Ana Maria Brânză, după aurul european: "Primele două meciuri le-a câştigat Dumnezeu!"

10 iunie 2015 19:47   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Spadasina Ana Maria Brânză, medaliată cu aur în proba pe echipe la Campionatele Europene, a declarat, miercuri, la revenirea în ţară, că primele două meciuri au fost câştigate de Dumnezeu, iar finala a fost câştigată de echipă.

"Până la urmă a fost o surpriză, nu ştiu cum am reuşit să-i păcălim şi de data asta. Trebuie însă să revenim repede cu picioarele pe pământ, pentru că urmează Campionatul Mondial, iar înainte Jocurile de la Baku. Secretul nostru? Păi, am zis că primele două meciuri le-a câştigat Dumnezeu pentru noi, iar următorul noi. Am avut acea fărâmă de noroc pe care sperăm să o avem şi la Campionatul Mondial, care pentru noi este cel mai important, deoarece ne poate aduce multe puncte în cursa pentru calificarea la Rio. Oricum am dovedit de această dată că doar singure ne putem bate", a spus Bânză.

Echipa feminină de spadă a României, formată din Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu, a cucerit, marţi, medalia de aur la Campionatele Europene de scrimă de la Montreux (Elveţia). România a învins, în finală, cu scorul de 45-35, formaţia Estoniei.

Anterior, România a trecut în sferturi de finală de Ucraina, scor 31-25, şi în semifinale de Suedia, antrenată de Adrian Pop, scor 45-42.

Echipa României cucerise titlul european şi în 2014, la Strasbourg, iar în 2013, la Zagreb, a obţinut medalia de argint.

Mai multe