Ana-Maria Popescu: ”Cum va deveni scrima sport popular pe timp de pandemie”
Aflată în izolare, acasă, stelista Ana-Maria Popescu Brânză continuă să se antreneze cu spor. Iar în pauze mai postează pe rețelele sociale și face haz de necaz. Campioana olimpică a scris, de pildă, că în scrimă regulamentul obligă sportivii să poarte mască și mănușă. Și că astfel acest sport va deveni popular pe timp de pandemie...
Iată mesajul postat de spadasină în 2 mai: ”Pentru că de două zile primesc necontenit această imagine pe diverse căi, zic să continuăm seria "haz de necaz". Să vedeți ce sport popular o să devină scrima cu "ocazia" acestei pandemii. La drept vorbind, pe noi ne obligă regulamentul să respectăm cu sfințenie recomandările de care tot auzim în ultima vreme și o să vă explic imediat:- fără mască... nu te primește nici la controlul armelor- fără mănușă... nu te lasă arbitrul să începi asaltul️- dacă nu păstrezi distanța în asalt... riști să ți-o iei în freză- de spectatori nu-i cazul să ne facem griji... oricum nu se înghesuie nimeni la competițiile de scrimă.Acestea fiind zise, am rezolvat problema... #stămacasă în continuare și ne antrenăm cu spor până sare și ultima placă de parchet. * acesta este un pamflet și v-aș ruga să-l tratați ca atare și (musai) să nu uitați de zâmbet. Să ne bucurăm de weekend”
Ana-Maria a revenit astăzi cu o nouă postare. Și tot însoțită de o fotografie...”Pare că n-am epuizat materialele pentru seria "haz de necaz".Ieri îmi scria cineva că nu-și imaginează cum poți purta masca de scrimă peste cea medicinală?!Na, poftim, cineva a pus în practică ideea.La cumpărături bag de seamă că merge de minune. Are și "sacul de arme" pregătit, dar cred că ar trebui să-l descalificăm pe motiv de mănuși.Așadar, dacă mergeți la magazin și vedeți o mască tricoloră plimbându-se printre rafturi, nu vă panicați, n-au venit extratereștrii. Am ieșit eu la cumpărături”.