Ana, surpriza din calificări
Ana Bogdan este din nou revelaţia tenisului românesc la un turneu de Grand Slam. Jucătoarea în vârstă de 24 de ani a ajuns, la Australian Open, pentru a doua oară consecutiv pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, după ce a trecut de calificări.
Debutul Anei pe tabloul principal de la Melbourne va avea loc mâine dimineaţă, contra rusoaicei Elena Vesnina, a 14-a favorită a competiţiei. „Eu în mod normal trebuia să fiu pe tabloul principal. Eram pe locul 107, dar în noiembrie am avut de apărat nişte puncte şi nu am putut să o fac din cauza unor probleme medicale. Aşa am căzut în afara tabloului şi a trebuit să joc calificări. E bine însă că am ajuns şi aşa. Mi-am îndeplinit un obiectiv, acum nu mai am nici o presiune. Sincer, aş fi fost foarte dezamăgită dacă nu reuşeam asta”, a declarat Ana Bogdan pentru „Adevărul”.
Tot marţi, dar de la ora 2.00 dimineaţa, va juca şi Monica Niculescu. Învinsă în finala de la Hobart, ea va evolua împotriva unei jucătoare venită din calificări, rusoaica Ana Blinkova, locul 189 mondial.
Celelalte patru tenismene din România prezente pe tabloul principal, Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig, urmau să joace azi, după închiderea ediţiei.
Olaru, campioană la Hobart
Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savciuk vor juca pe tabloul de dublu de la Australian Open din postura de campioane la Hobart. Cele două au învins cu 0-6, 6-4, 10-5 cuplul Gabriela Dabrowski şi Zhaoxuan Yang. În afara Ralucăi Olaru, pe tabloul feminin de dublu le mai avem pe Irina Begu şi pe Monica Niculescu. La masculin, le vom ţine pumnii lui Tecău şi Mergea.