Ancheta FBI susține că Bubba Wallace n-a fost ținta unui act rasist

24 iunie 2020 12:13   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Participant la cursa de la Talladega din Nascar, Bubba Wallace (26 de ani) a găsit în boxa sa, duminică, o frânghie cu un nod ca de spânzurătoare... Cum acesta e singurul pilot afro-american din această competiție, s-a crezut că e vorba despre o posibilă amenințare la adresa lui. Iar ceilalți piloți și-au exprimat imediat solidaritatea cu el.

Înaintea cursei, participanții au escortat, pe jos, mașina cu numărul 43 pe care o pilotează Wallace. Emoționat, acesta a coborât de la volan și le-a mulțumit celor alături de care concurează. Purtând o mască cu drapelul SUA, pilotul de culoare și-a făcut un selfie alături de cei strânși în jurul său într-o acoladă. Președinte al Nascar, Steve Phelps a declarat mai apoi: „Comunitatea de culoare, toate persoanele de culoare suferă în țara noastră și a trebuit să treacă prea mult timp pentru a înțelege cererile lor de schimbare. Sportul nostru trebuie să facă mai mult. Țara noastră trebuie să facă mai mult. A venit momentul să luptăm contra rasismului și injustiției rasiale.  Le cerem piloților și fanilor noștri să participe la această misiune”. În urma descoperirii acelei frânghii, Biroul Federal de Investigații a declanșat o anchetă, care a dovedit că n-a fost vorba despre un act rasist. FBI a ajuns la concluzia că „acea frânghie agățată de poarta garajului se afla acolo din toamna trecută”. S-a precizat, totodată, că nimeni n-avea de unde să știe, săptămâna trecută, că garajul cu numărul 4 îi va fi atribuit lui Bubba Wallace. „Suntem recunoscători FBI-ului pentru ancheta rapidă și profundă. Suntem fericiți să aflăm că nu a fost vorba despre un act rasist îndreptat asupra sa”, s-a menționat într-un comunicat dat de Nascar. Originar din localitatea Mobile, statul Alabama, Bubba Wallace este unul dintre cei mai de succes piloți afro-americani din istoria Nascar. Concurând cu un Chevrolet Camaro ZL1 1LE cu numărul 43 pentru Richard Petty Motorsports, el ocupa locul 18 după numărul punctelor acumulate în momentul întreruperii competiției din cauza pandemiei de COVID-19. În 2017, Wallace a interpretat vocea personajului Bubba Wheelhouse din filmul de desene animate „Cars 3”. Pe de altă parte, pilotul este angajat în lupta contra inegalității rasiale din SUA. Recent, el a susținut decizia Nascar de a interzice afișarea la competiții a drapelului confederal, încă popular în sudul SUA, și care e socotit ca un simbol al sclavagismului și rasismului.     Amânată pentru luni din cauza unor furtuni, cursa de la Talladega a fost câștigată de Ryan Blaney, care s-a impus la foto-finiș în fața lui Ricky Stenhouse Jr.

Mai multe