Andreea Răducan, scriitoare de succes în SUA
Andreea Răducan tinde să devină şi în scris la fel de celebră pe cât a fost în gimnastică. Ea şi-a lansat în Las Vegas şi San Francisco cartea autobiografică.
După ce în România volumul „Reversul medaliei" şi-a epuizat deja ediţia a doua, fiind una dintre cele mai de succes cărţi cu temă sportivă, Andreea Răducan a trecut la nivelul superior: şi-a lansat cartea şi peste Ocean, în USA. Acolo are foarte mulţi fani care îi scriu şi acum, la 13 ani de la nefericitul moment Sydney.
După ce a dat autografe micuţelor gimnaste, Andreea Răducan s-a fotografiat cu ele
Atunci, la Jocurile Olimpice din 2000, după ce Andreea câştigase de o manieră incontestabilă titlul la individual compus, a ieşit pozitiv la testul antidoping din cauza unei pastile de Nurofen administrate de medicul Ioachim Oană pentru răceală. Titlul i-a fost retras şi, deşi după câţiva ani substanţa respectivă a fost ştearsă de pe lista celor interzise, ea nu a mai primit medalia înapoi niciodată.
De atunci, Răducan a rămas una dintre cele mai iubite gimnaste din istorie, iar lansarea cărţii s-a bucurat de toată atenţia cuvenită. Versiunea în engleză are numele de „The other side of the medal" şi printre primele persoane care au citit-o s-au numărat tinerele gimnaste din San Francisco.
Românca a dat autografe şi pe bârna din sală
Acestea au făcut coadă în sala de antrenament pentru a primi un autograf de la Andreea, aceasta punându-şi semnătura inclusiv pe bârna din sală. Tot în San Francisco, fosta noastră gimnastă a fost invitată să ţină o lecţie deschisă la o şcoală engleză-franceză din Silicon Valley.