Andrei Dăescu şi Anda Perianu, de la US Open, direct la altar

3 septembrie 2015 23:08   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Prezenţi pe tabloul de dublu mixt de la US Open după ce au câştigat mai multe turnee de calificare, Andrei Dăescu şi Anda Perianu au atras toate privirile asupra lor. Pentru că Andrei a fost la un pas să rateze propria nuntă!

Andrei Dăescu şi Anda Perianu au fost eliminaţi în primur tur al turneului de dublu mixt. Ei au fost învinşi cu scorul de 6-2, 6-4, de cuplul Anastasia Rodionova/ Max Mirnîi. „O înfrângere la US Open este o oportunitate ratată. Dar pentru Andrei Dăescu, meciul pierdut miercuri a însemnat câştigarea unei soţii, sâmbătă”, a scris New York Times, despre jucătorul nostru.

Acesta se va căsători, sâmbătă, la Bucureşti, cu logodnica lui, Loredana. El a cerut în mod expres organizatorilor să programeze cât mai repede meciul din primul tur, explicându-le că are un eveniment important la finalul săptămânii. Evident, dacă ar fi câştigat, nu ar fi fost o nenorocire. „Am fi amânat nunta. Nu ar fi fost varianta ideală, dar sunt sigur că Loredana m-ar fi înţeles”, a declarat el.

Căsătoria, la care urmează să sosească şi mulţi prieteni de peste hotare, a fost planificată încă din ianuarie, atunci când ideea de a încerca o calificare pe tabloul de dublu mixt era doar în stadiul de idee. Şi când el credea că turneul american încep cu o săptămână mai devreme. Şi-a zis să-şi încerce şansa după ce a descoperit pe tabloul de anul trecut nume de jucători necunocuţi.

S-a interesat cum au ajuns acolo şi a aflat că există competiţii de calificare pentru non-profesionişti. A vorbit cu Anda Perianu, fosta lui antrenoare de la Universitatea Oklahoma, pe care a absolvit-o în 2011, şi au făcut pereche, câştigând toate cele 9 meciuri preliminare. Chiar dacă Anda (35 de ani), devenise mamă pentru a doua oară cu doar câteva luni înainte.

Horia Tecău a rămas favorit la câştigarea titlului

După prima zi a meciurilor de pe tabloul de dublu masculin de la US Open, Horia Tecău şi Jean Julien Rojer au rămas perechea cel mai bine clasată în turneu. Surprizele au apărut chiar din prima zi a meciurilor de dublu masculin de la US Open. De cinci ori campioni la Flushing Meadow, gemenii Bob şi Mike Bryan, principalii favoriţi ai competiţiei şi deţinătorii trofeului, au fost învinşi, cu 7-6 (4), 5-7, 6-3, de compatrioţii lor, Steve Johnson şi Sam Querrey. Mai mult, nici favoriţii 2, Ivan Dodig şi Marcelo Melo (Croaţia/ Brazilia) nu au avut o şansă mai mare, pierzând cu 7-6 (3), 5-7, 6-4 în faţa cuplului Dominic Inglot/ Robert Lindstedt. În aceste condiţii, campionii de la Wimbledon, Horia Tecău şi olandezul Jean Julien Rojer, au devenit perechea cel mai bine clasată la US Open. Favoriţi 3 pe hârtie, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer vor juca, în primul tur, cu perechea Andre Begemann/ Oliver Marach. Meciul va avea loc în cursul zilei de azi. Miercuri au debutat cu victorie şi favoriţii 6, Florin Mergea şi Rohan Bopanna, care au învins cu 6-3, 6-4 cuplul american Austin Krajicek/ Nicholas Monroe.

Din păcate, Horia şi Florin ar putea fi adversari în semifinală. 

Mai multe