Angelique Kerber a pătruns într-un club din care fac parte 15 jucătoare de tenis
Victorioasă la Wimbledon, ieri, în finala cu Serena Williams, Angelique Kerber (30 de ani / locul 10 WTA) a pătruns într-un club din care fac parte 15 jucătoare de tenis care au câștigat cel puțin 3titluri la turnee diferite de Mare Șlem.
Înainte de acest succes, nemțoaica mai avea în palmares două titluri de Grand Slam, la Australian Open şi US Open, ambele în 2016. Totodată, în același an ea mai jucase și finala de la Wimbledon, fiind întrecută de Serena Williams.
După victoria din acest weekend, Kerber a declarat: "Am fost nervoasă înainte de meci. Ştiam că trebuie să joc cel mai bun tenis în faţa Serenei, dar am încercat să nu mă gândesc prea mult la asta. Sunt fericită. Eu am câştigat meciul. Nu este ea cea care l-a pierdut. Este incredibil. Este special. Am câştigat la Wimbledon. Nimeni nu îmi va lua acest titlu. În urmă cu două săptămâni, nimeni nu credea că pot ajunge atât de departe", a declarat cea care este antrenată de belgianul Wim Fissette, cel care a dus-o și pe Halep în finala de la Roland Garros și în semifinala de la Wimbledon în 2014.
Jucătoarele de tenis victorioase la (cel puțin) 3 turnee de Mare Șlem diferite în Era Open
1. Serena Williams (SUA) 23 titluri (7 Australia Open, 3 Roland Garros, 7 Wimbledon, 6 US Open)2. Steffi Graf (Germania) 22 titluri (4 AO, 6 RG, 7 WM, 5 USO)3-4. Chris Evert (SUA) 18 titluri (2 AO, 7 RG, 3 WM, 6 USO)3-4. Martina Navratilova (SUA) 18 titluri (3 AO, 2 RG, 9 WM, 4 USO)5. Margaret Court (Australia) 11 titluri (4 AO, 3 RG, 1 WM, 3 USO)6. Monica Seles (Iug/SUA) 9 titluri (4 AO, 3 RG, 0 WM, 2 USO)7. Billie Jean King (SUA) 8 titluri (0 AO, 1 RG, 4 WM, 3 USO)8-9. Evonne Goolagong (Australia) 7 titluri (4 AO, 1 RG, 2 WM, 0 USO)8-9. Justine Henin (Belgia) 7 titluri (1 AO, 4 RG, 0 WM, 2 USO)10-11. Martina Hingis (Elveția) 5 titluri (3 AO, 0 RG, 1 WM, 1 USO)10-11. Maria Sharapova (Rusia) 5 titluri (1 AO, 2 RG, 1 WM, 1 USO)12.Hana Mandlíkova (Cehoslovacia) 4 titluri (2 AO, 1 RG, 0 WM, 1 USO)13-15. Virginia Wade (Marea Britanie) 3 titluri (1 AO, 0 RG, 1 WM, 1 USO)13-15. Lindsay Davenport (SUA) 3 titluri (1 AO, 0 RG, 1 WM, 1 USO)13-15. Angelique Kerber (Germania) 3 titluri (1 AO, 0 RG, 1 WM, 1 USO)