Anul Simonei Halep, în cifre

12 mai 2014 18:47   Alte sporturi
Ultima actualizare:

În urmă cu exact un an, la Roma, Simona Halep era pe locul 64 şi spera să treacă de calificări. A ajuns în semifinale, luându-şi zborul spre înălţimi.

Acum, la startul aceluiaşi turneu, românca e pe 5 în lume şi e văzută drept una dintre pretendentele la ocuparea poziţiei de lider mondial. Click! vă prezintă, în cifre, cele mai mari schimbări petrecute cu Simona din 13 mai 2013 şi până azi, 13 mai 2014, perioadă în care a adunat 2.364.933 de dolari.

1 Este numărul sponsorilor schimbaţi de Simona în acest an. Ea a renunţat în luna aprilie la colaborarea cu Lacoste pentru a deveni ambasador Adidas, brand de la care va lua o primă substanţială dacă atinge anumite performanţe.

2 Este numărul turneelor la care a fost nevoită, din cauza accidentărilor, să se retragă în timpul unui meci. E vorba de turneele de la Bastad - contra Flaviei Pennetta - şi de la Dubai - cu Alize Cornet.

3 Este numărul antrenorilor cu care a lucrat jucătoarea noastră în ultimul an. A început ascensiunea cu Andrei Mlendea, a continuat cu Adrian Marcu şi acum lucrează cu belgianul Wim Fissette, fostul antrenor al lui Kim Clijsters.

4 Este poziţia ocupată de Simona pe lista capilor de serie a turneului feminin care a început ieri la Roma.

5 Este locul ocupat de jucătoarea noastră în clasamentul mondial al tenismenelor profesioniste.

7 Titluri WTA a cucerit în ultimele 12 luni, un adevărat record în circuit.

8 Finale WTA a jucat după turneul de anul trecut de la Roma.

9 este numărul victoriilor obţinute de ea în faţa jucătoarelor din Top 10 în ultimele 12 luni şi al săptămânilor petrecute în Top 5 mondial, acolo unde a intrat pentru prima dată la 17 martie.

15 meciuri a pierdut în circuitul WTA de la Roma 2013 până în prezent (7 în 2014).

16 e numărul săptămânilor petrecute de Simona în Top 10 mondial, acolo unde a intrat la 27 ianuarie.

22 de turnee WTA a disputat în circuitul profesionist din 13 mai 2013 şi până în 13 mai 2014.

23 este numărul victoriilor obţinute de ea  în faţa jucătoarelor din Top 20 în ultimele 12 luni.

59 de locuri a progresat în clasamentul mondial Simona Halep între cele două turnee de la Roma.

63 de partide WTA a câştigat Simona de la turneul disputat anul trecut la Roma şi până acum (18 în 2014).

64 era locul ocupat de româncă anul trecut, la 13 mai, când a început turneul de la Roma.

78 de meciuri a disputat Simona Halep în WTA în ultimele 12 luni.

470.000 de dolari e cel mai mare premiu câştigat la un turneu, bani obţinuţi după finala de la Madrid. E cel mai mare cec încasat de o jucătoare din România în istoria tenisului.

Mai multe